SF.ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI MAMA SA ELENA

21 MAI - SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI MAMA SA ELENA

Marele între împărați, fericitul și pururea pomenitul Constantin, a fost fiul lui Constanțiu Clor și al cinstitei Elena. Și era pe vremea când crudul împarat Dioclețian își luase însoțitori, la cârmuirea întinsei împărății a romanilor, așa încât, partea de răsărit a împărăției, o cârmuia însuși împăratul Dioclețian, având, la rândul lui, ca ajutor, pe ginerele său Galeriu, iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia. Partea de apus avea ca împărat pe Maximian Hercule, însoțit de fiul său, Maxențiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatăl Sfântului Constantin și soțul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma. Și avea Constantin, sub stăpânirea sa, întinse ținuturi: Galia, Spania și Britania. Dar, pe când, în toate părțile împărației, creștinii îndurau cele mai crunte prigoniri, în ținuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice prigoana împotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiți dintre cetățeni, îi folosea pe creștini la cârmuirea treburilor împărăției.

 Deci, murind bunul Constantin, în locul lui a venit fiul său, marele Constantin, precum la Roma, în locul lui Hercule, a venit fiul sau, Maxențiu. Și s-a întamplat ca Maxențiu, să pornească razboi contra lui Constantin. Și istorisește episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, că, plecând în întâmpinarea dușmanului său, împăratul Constantin se ruga, cerând ajutor de la Dumnezeu, înainte de a începe lupta, știind că oastea lui este mai slabă, decât oastea lui Maxențiu. Ca răspuns la rugăciunea lui, Constantin a văzut ziua, în amiaza mare, strălucind pe cer, o cruce luminoasă, pe care scria, cu slove alcătuite din stele: "Prin acest semn vei învinge". Iar, în noaptea ce a urmat, tot el a văzut, în vis, pe Însuși Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el și îndemnându-l să-și facă steag ostășesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punându-l pe arme, a mers la Roma și a biruit pe pierzătorul Maxentiu, care, căzând în râul Tibru, s-a înecat, la podul Milvius, în anul 312; și așa, Constantin a eliberat pe cetățenii Romei, de tirania lui Maxențiu.

Încredințat că, prin biruința lui a fost ajutat de Dumnezeul creștinilor, fericitul Constantin, a dat în anul 313, ca împărat al Romei, o hotărâre, prin care a oprit prigonirea creștinilor și a dat libertate credinței în împărația romanilor. Actul acesta mare se numește "Decretul din Milan".

Mai târziu, fericitul Constantin și-a mutat capitala împărăției, de la Roma, la Bizanț. Deci, a zidit din nou această cetate și, împodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevărată nouă Romă creștină numită, apoi, Constantinopol, după numele său. Această cetate, a fost adusă, de Împăratul Constantin, lui Hristos, ca o roadă a credinței sale (330).

Ca împărat al creștinilor, Constantin a arătat multă râvnă și pentru unitatea credinței creștine. Și aceasta s-a văzut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare rătăcire din viața Bisericii lui Hristos. Arie învăța că Hristos n-a fost Dumnezeu adevărat, îmbrăcat în fire de om și coborât în lume, cum socotește dreapta credință, Hristos, pentru el, era numai o creatură trimisă să izbăvească omenirea. Și era mare tulburare în Biserică. Deci, înțelegând că numai prin unitatea credinței, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea împărăției, marele Constantin a hotărât ținerea Sinodului de la Niceea, la care el însuși a fost de față. Aici, episcopii din toată lumea creștină au osândit rătăcirea lui Arie și au mărturisit dreapta credință, alcătuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, îl rostim și noi, la orice Sfântă Liturghie.

Și a fost ajutat Sfântul Constantin și de evlavia și râvna mamei sale, pe care împăratul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Și, descoperind locul Golgotei, al Sfântului Mormânt și lemnul Sfintei Cruci, împărateasa a zidit, cu împărătească dărnicie, biserica Sfântului Mormânt (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret și alte sfinte locașuri.

Multe alte fapte de folos credinței lui Hristos au săvârsit marele Constantin și maica sa Elena, pentru care s-au învrednicit a se numi "Sfinții împărați, cei întocmai cu Apostolii". Și a murit Sfântul Constantin, după ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani după moartea mamei sale, Sfânta Elena.