vineri, 11 iulie 2008

Sinodul BOR i-a iertat pe IPS Nicolae Corneanu si PS Sofronie Drincec

Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat, miercuri, sa ii ierte pe Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, si pe Episcopul Oradiei, Preasfintitul Parinte Sofronie.Sinodul a luat aceasta decizie pentru ca “Biserica Ortodoxa condamna pacatul si nu pacatosul”, iar cei invinuiti si-au recunoscut greseala si s-au cait.

Membrii Sinodului au analizat gestul IPS Nicolae Corneanu care s-a impartasit duminica, 25 mai, in biserica greco-catolica din Timisoara, in prezenta Excelentei Sale Mons. Francisco Javier Lozano, Nuntiu Apostolic in Romania, a PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj, a zeci de preoti romani si straini si a mii de credinciosi veniti din toata tara.Evenimentul, care a avut loc cu prilejul sfintirii bisericii greco-catolice cu hramul “Sf. Maria - Regina Pacii si a Unitatii”, a starnit diverse reactii. Martorii povestesc ca la momentul impartasaniei, IPS Nicolae Corneanu a plecat din mijlocul credinciosilor si a urcat la altar, unde a cerut permisiunea de a se impartasi. I-a fost inmanat potirul cu Sangele Domnului din care Inalt Preasfintia Sa Nicolae Corneanu s-a impartasit singur.Gestul a fost interpretat de unii preoti ortodocsi, potrivit declaratiilor din presa, ca fiind un act de lepadare de ortodoxie, in conditiile in care Biserica Ortodoxa Romana nu este in comuniune cu greoco-catolicii sau cu romano-catolicii. In schimb, acelasi gest a fost considerat de greco-catolicii ca “o minune”.Imediat dupa eveniment, Sinodul Permanent a hotarat ca problema va fi inscrisa pe ordinea de zi a proximei sedinte a Sfantului Sinod, spre dezbatere si decizie.

Cel de-al doilea caz discutat la Sinod l-a privit pe Episcopul Oradei, Preasfintitul Parinte Sofronie. La Oradea, Boboteaza a fost marcata, in acest an, printr-o slujba religioasa de sfintire a apei Crisului Repede oficiata impreuna de episcopii ortodox si greco-catolic, PS Sofronie si PS Virgil Bercea, care au sfintit impreuna crucea ce a fost aruncata in apa.

Sursă: Ziare.com

***

Cei doi ierarhi şi-au recunoscut greşelile şi au promis să nu mai repete fapte de acest gen. Completari: “nu este ingaduit niciunui mirean, cleric sau monah din subordinea Patriarhiei Roamne Ortodoxe sa se impartaseasca altundeva afara de Biserica Ortodoxa. Cei ce eventual, nu se vor supune acestei reguli, vor fi caterisiti, sau vor pierde comuniunea cu Biserica, in cazul mirenilor”, a precizat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Ortodoxe Romane.

Sursă: LacasuriOrtodoxe.com