Asculta mai multe audio Muzica
Noi minuni ale Sfântului Ioan Rusul
Un baston
Cel ce merge în biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ioan vede acolo un dar simplu şi sărăcăcios: un baston! Este agăţat de locul de închinăciune din faţa raclei sfântului. Bastonul este al bătrânei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a suportat o boală aşa de gravă la coloană, încât era nevoită să umble cu faţa foarte apropiată de pământ.
La 11 august 1978, aproape o sută de locuitori din Cipru organizează un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul şi este adusă şi Maria Siaca de către rudele ei. Aici, la racla sfântului, este ridicată de ceilalţi pe braţe pentru a se putea închina sfintelor moaşte. îndurerată, bătrâna priveşte fericitul trup al sfântului şi plânge, cerând puţin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei bătrâneţi, l-a văzut Sfântul durerea, i-a văzut măreţia sufletului, i-a văzut şi credinţa.
În faţa ochilor tuturor, ceva asemeni unei mâini nevăzute a apucat-o cu putere de umeri şi, încet, a început să-i îndrepte trupul. Îi trosneşte mijlocul şi iată! - bătrâna stă acum dreaptă! Consătenii ei plâng. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugăciune de mulţumire de către toţi ciprioţii, care nu-şi mai pot stăpâni lacrimile. Numai cel ce s-a întâmplat să fie acolo în ceasul în care s-a petrecut minunea poate înţelege cu adevărat aceste clipe.
La sfârşit se aude glasul bătrânei: „Feciorul meu. Sfântul meu, nu am ce să-ţi dau, sunt săracă. îţi las bastonul meu, că nu-mi mai trebuie până la moarte!"
În Cipru, ziarele au scris: Maria Siaca, după pelerinajul făcut în Grecia, la Sfântul Ioan Rusul, poate să-şi privească acum consătenii în faţă, pentru că de aproape 20 de ani era gârbovită şi nu vedea decât pământul. Prin minunea Sfântului s-a îndreptat, iar acum este cu desăvârşire bine!"
11 august 1978
Cel ce merge în biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ioan vede acolo un dar simplu şi sărăcăcios: un baston! Este agăţat de locul de închinăciune din faţa raclei sfântului. Bastonul este al bătrânei Maria Siaca din Frenaro (Cipru), care timp de 18 ani a suportat o boală aşa de gravă la coloană, încât era nevoită să umble cu faţa foarte apropiată de pământ.
La 11 august 1978, aproape o sută de locuitori din Cipru organizează un pelerinaj la Sfântul Ioan Rusul şi este adusă şi Maria Siaca de către rudele ei. Aici, la racla sfântului, este ridicată de ceilalţi pe braţe pentru a se putea închina sfintelor moaşte. îndurerată, bătrâna priveşte fericitul trup al sfântului şi plânge, cerând puţin ajutor dumnezeiesc mult chinuitelor ei bătrâneţi, l-a văzut Sfântul durerea, i-a văzut măreţia sufletului, i-a văzut şi credinţa.
În faţa ochilor tuturor, ceva asemeni unei mâini nevăzute a apucat-o cu putere de umeri şi, încet, a început să-i îndrepte trupul. Îi trosneşte mijlocul şi iată! - bătrâna stă acum dreaptă! Consătenii ei plâng. Se trag clopotele bisericii. Se face o rugăciune de mulţumire de către toţi ciprioţii, care nu-şi mai pot stăpâni lacrimile. Numai cel ce s-a întâmplat să fie acolo în ceasul în care s-a petrecut minunea poate înţelege cu adevărat aceste clipe.
La sfârşit se aude glasul bătrânei: „Feciorul meu. Sfântul meu, nu am ce să-ţi dau, sunt săracă. îţi las bastonul meu, că nu-mi mai trebuie până la moarte!"
În Cipru, ziarele au scris: Maria Siaca, după pelerinajul făcut în Grecia, la Sfântul Ioan Rusul, poate să-şi privească acum consătenii în faţă, pentru că de aproape 20 de ani era gârbovită şi nu vedea decât pământul. Prin minunea Sfântului s-a îndreptat, iar acum este cu desăvârşire bine!"
11 august 1978
Vedenia dumnezeiască
Aveţi viaţa în faţă, sunteţi oameni tineri. Sigur, este primul vostru copil, dar n-avem ce să facem, trebuie să vă spunem adevărul: va muri. V-aş sfătui să-l duceţi acasă pentru puţinele ore care au mai rămas. Nu vă întristaţi, sunteţi oameni tineri..."
Astfel le-a vorbit un medic pediatru de la unul dintre marile spitale din Atena părinţilor unui copil de trei anişori, care urma să moară de leucemie.
L-au dus pe micuţ acasă şi s-au adunat şi rudele mai apropiate, în total vreo 35 de persoane, care aşteptau clipa fatală.
„Sfinte Ioane, strigă tatăl, nu am putere să-l văd pe primul meu copil murind. Adu-ţi aminte cum l-am adus în biserică şl l-am botezat. Te rog. Sfinte Ioane..."
Privesc rudele pe tatăl care plânge, privesc pe copil... Şi ce văd? Copilul deschide ochişorii, ridică mânuţa şi arată ceva pe perete. Se întorc toţi şi... asemeni unui fulger, a trecut figura Sfântului Ioan Rusul!
La analizele următoare, numărul de globule roşii era cel normal. Copilaşul se vindecase!
Slăvit este numele lui Dumnezeu şi al Sfinţilor săi!
27 iulie 1981
Aveţi viaţa în faţă, sunteţi oameni tineri. Sigur, este primul vostru copil, dar n-avem ce să facem, trebuie să vă spunem adevărul: va muri. V-aş sfătui să-l duceţi acasă pentru puţinele ore care au mai rămas. Nu vă întristaţi, sunteţi oameni tineri..."
Astfel le-a vorbit un medic pediatru de la unul dintre marile spitale din Atena părinţilor unui copil de trei anişori, care urma să moară de leucemie.
L-au dus pe micuţ acasă şi s-au adunat şi rudele mai apropiate, în total vreo 35 de persoane, care aşteptau clipa fatală.
„Sfinte Ioane, strigă tatăl, nu am putere să-l văd pe primul meu copil murind. Adu-ţi aminte cum l-am adus în biserică şl l-am botezat. Te rog. Sfinte Ioane..."
Privesc rudele pe tatăl care plânge, privesc pe copil... Şi ce văd? Copilul deschide ochişorii, ridică mânuţa şi arată ceva pe perete. Se întorc toţi şi... asemeni unui fulger, a trecut figura Sfântului Ioan Rusul!
La analizele următoare, numărul de globule roşii era cel normal. Copilaşul se vindecase!
Slăvit este numele lui Dumnezeu şi al Sfinţilor săi!
27 iulie 1981
Ca în cartea de religie
Într-unul dintre cele două spitale pentru copii din Atena, o mamă stă zi şi noapte la căpătâiul copilului pe care l-a adus urgent din Patra, deoarece afecţiunea cronică a acestuia (paralizia membrelor inferioare) s-a agravat. La spital însă se aplică de ani buni tratamentul cunoscut (lipseşte calciul din organismul copilului).
Într-o după-amiază, când soarele era aproape de apus şi foarte puţine raze mai luminau salonul spitalului, mama şi-a amintit cum mergea la o bisericuţă a Maicii Domnului, pe o înălţime afară din Patra, şi se ruga aprinzând candele, câteodată cu soţul, câteodată cu copiii.
Mintea ei zboară la bisericuţă şi se roagă: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maică dulce care şi tu ai suferit, ajută-mi copilul. Trimite un sfânt, vezi-l pe sărmanul meu cum se chinuieşte, neputând sta pe picioarele lui. Ajută-l, Preasfântă, pe copilaşul meu chinuit".
- Mamă, ce spui, cu cine vorbeşti?
- Gheorghiţă, copilul mamei, îţi aminteşti cum citeai la religie că Domnul nostru, când trăia acolo, în Palestina, vindeca îndrăciţi, deschidea ochii orbilor, ridica pe cei paralizaţi şi îi făcea să meargă, învia morţi? Spune-i, Gheorghiţă, că pe tine te ascultă, că tu eşti copil bun. Spune-i lui Hristos să te facă bine.
Copilul suferind se uită cu privirea lui nevinovată la mama, la soarele care apune; priveşte sus şi privirea i se pierde către ceruri.
Noaptea următoare, Gheorghiţă a văzut în vis un cavaler frumos, călare pe o mândreţe de cal. S-a oprit în faţa lui şi i-a spus:
- Ridică-te, fă un salt şi urcă pe calul meu!
- Dar eu sunt paralizat, nu mă pot ridica şi nu mă pot ţine pe picioarele mele.
- Dă-mi mâna, Gheorghiţă, urcă pe calul meu. Eu sunt Sfântul Ioan din Rusia. M-a trimis Domnul să-ţi aduc harul Său şi puterea Lui să te vindeci.
Pe jumătate adormit, copilul se chinuie să se ridice în picioare. Se trezeşte mama şi-l prinde în braţe ca să nu cadă de pe pat.
- Mamă, ţine-mă. Sfântul Ioan din Rusia mi-a spus să mă ridic.
Dimineaţa asistenta care fusese de serviciu în noaptea aceea îi spune profesorului doctor că acel copil paralizat din Patra acum păşeşte. Doctorul îl examinează: loveşte cu ciocănelul genunchii copilului, îi înţeapă picioarele cu acul şi... organismul reacţionează normal. Copilul era vindecat! „Mergeţi, le-a spus profesorul, şi Dumnezeu să fie cu voi."
17 august 1977
Congestie cerebrala
Doamna şi domnul Papadimitriu îşi transportă fetiţa aflată în comă la spitalul de copii Sf. Sofia din Atena. Copilul suferă de anemie avansată şi trebuie să i se facă perfuzii în mod regulat, însă criza de acum nu este din cauza bolii.
Fetiţa este transportată la radiologie şi i se face o encefalogramă. În timp ce copilul este examinat, medicul o cheamă pe mamă şi îi arată o imagine groaznică, de neuitat: cheaguri de sânge inundaseră creierul fetiţei; avea congestie cerebrală şi, matematic, era pe moarte.
Născută într-un sat apropiat de biserica unde se află Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Rusul, singura speranţă a mamei disperate se îndreaptă către Sfântul. În aceste clipe groaznice nu mai are putere decât să zică: „Sfinte Ioane, te implor salveaz-o pe Vasula"(aşa o chema pe fetiţă).
Şi, o, minunile Tale, Doamne! - doctor şi mamă privesc înmărmuriţi cum ceva asemeni unei mâini nevăzute îndepărtează cheagurile de sânge de pe creier! Ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un leşin adânc, se aude glasul stins al fetiţei: „Mămico, unde eşti?".
- Aici, a mai apucat să zică mama şi a izbucnit în plâns. Cât de mare eşti, Dumnezeul meu, întru Sfinţii Tăi! Astăzi Vasula este tânără mămică la rândul ei, mândrindu-se cu un frumos băieţel.
4 iulie 1976
Doamna şi domnul Papadimitriu îşi transportă fetiţa aflată în comă la spitalul de copii Sf. Sofia din Atena. Copilul suferă de anemie avansată şi trebuie să i se facă perfuzii în mod regulat, însă criza de acum nu este din cauza bolii.
Fetiţa este transportată la radiologie şi i se face o encefalogramă. În timp ce copilul este examinat, medicul o cheamă pe mamă şi îi arată o imagine groaznică, de neuitat: cheaguri de sânge inundaseră creierul fetiţei; avea congestie cerebrală şi, matematic, era pe moarte.
Născută într-un sat apropiat de biserica unde se află Sfintele Moaşte ale Sfântului Ioan Rusul, singura speranţă a mamei disperate se îndreaptă către Sfântul. În aceste clipe groaznice nu mai are putere decât să zică: „Sfinte Ioane, te implor salveaz-o pe Vasula"(aşa o chema pe fetiţă).
Şi, o, minunile Tale, Doamne! - doctor şi mamă privesc înmărmuriţi cum ceva asemeni unei mâini nevăzute îndepărtează cheagurile de sânge de pe creier! Ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un leşin adânc, se aude glasul stins al fetiţei: „Mămico, unde eşti?".
- Aici, a mai apucat să zică mama şi a izbucnit în plâns. Cât de mare eşti, Dumnezeul meu, întru Sfinţii Tăi! Astăzi Vasula este tânără mămică la rândul ei, mândrindu-se cu un frumos băieţel.
4 iulie 1976
Drama unui copilaş
Cât este de atentă fiecare mamă cu copilul ei, cum îl supraveghează, îl îmbracă şi îl îmbrăţişează, dorindu-şi-l a fi cel mai bun!
Într-una dintre căsuţele joase, aflate în apropiere de biserica din Pantanasas (Patra, Grecia), o familie îşi trăieşte suferinţa. Imediat după naşterea celui de-al doilea copil, când şi-a revenit din anestezie, i-au arătat mamei bebeluşul: limba copilului atârna afară din gură. Ceva urât a simţit atunci mama în sufletul ei. La primul alăptat, copilul încearcă să sugă, dar nu reuşeşte. Limba lui este mai lungă cu 3-4 centimetri. O dramă începuse...
Mama s-a întors acasă cu copilul său. Trei ani buni a făcut drumuri dus-întors la Atena fără nici un rezultat. Limba copilului se mărise, îi atârna din gură, saliva curgea continuu...
„Doamne, Dumnezeule, se roagă mama, luminează-ne ce să facem..."
Doctorii au găsit că cea mai bună soluţie ar fi să-i facă operaţie şi să-i taie limba, dar după aceasta, copilul nu va mai putea vorbi. Părinţii nu putea să accepte asta...
Au vândut tot ce-au avut şi au plecat în Suedia, la Stockholm, la o clinică de specialitate. Concluzia medicilor de aici a fost aceeaşi cu a medicilor de la Atena. Tatăl şi mama spun „nu", telefonează la Patras, spun rudelor că se întorc.
Acasă îi aşteaptă cu nerăbdare rudele. Văzând că această lungă şi chinuitoare călătorie nu a avut nici un rezultat, îi cuprinde tristeţea pe toţi. Ce să le spună? Cum să-i mângâie? Se aude un glas. Era o femeie luminată şi credincioasă, a cărei viaţă o reprezentau Biserica şi Sfinţii.
„Ascultaţi-mă, le zice părinţilor, cred că Dumnezeu va asculta rugăciunea noastră, a tuturor."
Apoi îi spune mamei: „Du-l pe copil la Sfântul Ioan Rusul, care este mare făcător de minuni şi aleargă peste tot unde îl trimite Dumnezeu. Roagă-l fierbinte să-l cerceteze şi pe copilul tău. Acum, dacă nu sunteţi prea obosiţi, să mergem la biserică să ne rugăm."
„Cea mai bine primită rugăciune înaintea lui Dumnezeu, spune medicul francez Alexis Carel, este cea pe care o facem pentru alţii”.
La biserică, bătrânul preot cântă Paraclisul Sfântului Ioan, se face şi o mică priveghere, care durează până târziu în noapte. Se întorc acasă împreună, dar trişti.
Aprind lumina şi mama nu se poate opri să strige: „Sfinte Ioane, atât de repede ai alergat la durerea noastră de nesuportat? Sfinte, Ioane, ce văd oare ochii mei obosiţi, care trei ani nu s-au uscat de lacrimile amare ale durerii?".
Toţi privesc copilul şi nu le vine să creadă: suferinţa copilului luase sfârşit! Limba intrase la locul ei şi copilul vorbea!
Întâmplare de netâlcuit pentru mintea omenească. Aceasta, pentru unii, pare o poveste falsă. Pentru cei mulţi, care refuză să treacă peste logica rece şi peste nivelul simţurilor trupeşti. Pentru cei credincioşi însă lucrurile sunt simple. Pentru cei credincioşi, toate au explicaţia lor.
16 mai 1966
Cât este de atentă fiecare mamă cu copilul ei, cum îl supraveghează, îl îmbracă şi îl îmbrăţişează, dorindu-şi-l a fi cel mai bun!
Într-una dintre căsuţele joase, aflate în apropiere de biserica din Pantanasas (Patra, Grecia), o familie îşi trăieşte suferinţa. Imediat după naşterea celui de-al doilea copil, când şi-a revenit din anestezie, i-au arătat mamei bebeluşul: limba copilului atârna afară din gură. Ceva urât a simţit atunci mama în sufletul ei. La primul alăptat, copilul încearcă să sugă, dar nu reuşeşte. Limba lui este mai lungă cu 3-4 centimetri. O dramă începuse...
Mama s-a întors acasă cu copilul său. Trei ani buni a făcut drumuri dus-întors la Atena fără nici un rezultat. Limba copilului se mărise, îi atârna din gură, saliva curgea continuu...
„Doamne, Dumnezeule, se roagă mama, luminează-ne ce să facem..."
Doctorii au găsit că cea mai bună soluţie ar fi să-i facă operaţie şi să-i taie limba, dar după aceasta, copilul nu va mai putea vorbi. Părinţii nu putea să accepte asta...
Au vândut tot ce-au avut şi au plecat în Suedia, la Stockholm, la o clinică de specialitate. Concluzia medicilor de aici a fost aceeaşi cu a medicilor de la Atena. Tatăl şi mama spun „nu", telefonează la Patras, spun rudelor că se întorc.
Acasă îi aşteaptă cu nerăbdare rudele. Văzând că această lungă şi chinuitoare călătorie nu a avut nici un rezultat, îi cuprinde tristeţea pe toţi. Ce să le spună? Cum să-i mângâie? Se aude un glas. Era o femeie luminată şi credincioasă, a cărei viaţă o reprezentau Biserica şi Sfinţii.
„Ascultaţi-mă, le zice părinţilor, cred că Dumnezeu va asculta rugăciunea noastră, a tuturor."
Apoi îi spune mamei: „Du-l pe copil la Sfântul Ioan Rusul, care este mare făcător de minuni şi aleargă peste tot unde îl trimite Dumnezeu. Roagă-l fierbinte să-l cerceteze şi pe copilul tău. Acum, dacă nu sunteţi prea obosiţi, să mergem la biserică să ne rugăm."
„Cea mai bine primită rugăciune înaintea lui Dumnezeu, spune medicul francez Alexis Carel, este cea pe care o facem pentru alţii”.
La biserică, bătrânul preot cântă Paraclisul Sfântului Ioan, se face şi o mică priveghere, care durează până târziu în noapte. Se întorc acasă împreună, dar trişti.
Aprind lumina şi mama nu se poate opri să strige: „Sfinte Ioane, atât de repede ai alergat la durerea noastră de nesuportat? Sfinte, Ioane, ce văd oare ochii mei obosiţi, care trei ani nu s-au uscat de lacrimile amare ale durerii?".
Toţi privesc copilul şi nu le vine să creadă: suferinţa copilului luase sfârşit! Limba intrase la locul ei şi copilul vorbea!
Întâmplare de netâlcuit pentru mintea omenească. Aceasta, pentru unii, pare o poveste falsă. Pentru cei mulţi, care refuză să treacă peste logica rece şi peste nivelul simţurilor trupeşti. Pentru cei credincioşi însă lucrurile sunt simple. Pentru cei credincioşi, toate au explicaţia lor.
16 mai 1966
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu