30 august - Sfântul Alexandru, arhiepiscopul Constantinopolului

De origine modesta si lipsit de ştiinţa cărţilor, dar prin virtuţile si harismele sale apostolice, sfântul Alexandru s-a aflat demn sa-l slujească pe sfântul Mitrofan (cf. 4 iunie), Arhiepiscop al Bizanţului, in calitate de preot al episcopului, iar mai târziu (314) ca episcop ajutător. După victoria sfântului Constantin asupra lui Licinius, împăratul a organizat o întâlnire oratorica intre Alexandru si ritorii păgâni din Bizanţ, care s-au văzut înfrânţi nu de discursul sfântului, ci de o minune ce a săvârşit-o. Cum sfântul arhiepiscop Mitrofan era prea bolnav si prea bătrân ca sa mai poată participa la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (anul 325), l-a trimis pe Alexandru sa prezideze in locul lui. După închiderea lucrărilor Sinodului, împăratul Constantin a cerut la toţi Purtătorii - de - Dumnezeu  Părinţi ce au strălucit in timpul lucrărilor sa vina la Constantinopol (oraş pe care tocmai si l-a ales drept cetate imperiala) ca sa-l binecuvânteze. Un înger al Domnului i-a apărut in acele zile Sfântului Mitrofan, descoperindu-i ca avea sa-si încredinţeze Domnului sufletul sau in zece zile, si ca sa-l lase pe fericitul Alexandru arhiepiscop in locul lui. Părinţii episcopi care se aflau la Constantinopol in acele zile s-au bucurat de aceasta veste si, după ce au slujit slujba de înmormântare a Sfântului Mitrofan l-au înscăunat in mod solemn pe sfântul Alexandru ca prim Episcop al noii capitale a Imperiului. In urma Sinodului de la Nicea, Sfântul Alexandru, care avea deja aproape 70 de ani, a continuat sa apare Credinţa Ortodoxa in fata intrigilor lui Arie si a acoliţilor săi. Unii au spus chiar ca sfântul Alexandru ar fi făcut mai multe calatorii apostolice în Tracia, Macedonia, Tesalia si in insulele greceşti pentru a predica credinţa Sinodului ortodox de la Niceea.

Convocat la Nicomidia pentru ca sa-si explice credinţa, Arie (Arius) a reuşit sa-l însele pe împărat semnând o mărturisire de credinţa în care se mulţumea sa spună ca Fiul lui Dumnezeu este născut înainte de toţi vecii. Profitând deci de aceasta mărturisire de credita, Arie a cerut atunci reintegrarea sa in Biserica. Sub presiunea lui Eusebiu de Nicomidia, împăratul a primit favorabil cererea sa si a cerut Episcopilor reuniţi la sinodul din Tir sa o examineze (335). Acest sinod, compus in principal din partizani de-ai lui Arie, s-a întors cu răutate împotriva Sfântului Atanasie cel Mare (prăznuit la 18 ianuarie împreuna cu Sfântul Chiril, amândoi arhiepiscopi ai Alexandriei, si la 2 mai - aducerea moaştelor), pe care l-au tratat ca vrăjitor, ca brută si de semănător de discordie. Luând cunoştinţa de toate acestea, sfântul Atanasie s-a îmbarcat în secret pe o corabie cu destinaţia Constantinopol, unde a încercat in zadar sa vorbească cu împăratul, în timp ce sinodul de la Tir îl condamna la exil în Treves (oraşul german Trier de azi). Arie a încercat sa revină la Alexandria, insa la aceasta veste o răzmerita a izbucnit în oraş contra lui, astfel încât împăratul la chemat la Constantinopol ca sa se împărtăşească cu sfântul Alexandru. Eusebiu de Nicomidia si ai săi au făcut tot felul de presiuni asupra sfântului arhiepiscop ca sa slujească o Sfânta Liturghie in care sa se împărtăşească cu Arie ereticul. Atunci sfântul Alexandru s-a retras in biserica Sfânta-Irina si, îngenunchind în fata sfântului jertfelnic, s-a rugat zi si noapte cu aceste cuvinte: "Doamne, daca Arie trebuie sa fie împăcat cu Biserica, atunci slobozeşte pe robul tău cu pace. Dar daca ai mila de Biserica Ta si nu vrei ca moştenirea Ta sa se facă de ruşine, atunci ia-l pe Arie, pentru ca oamenii sa nu ia erezia drept Adevărată Credinţă". Sâmbăta, cu o zi înainte de duminica in care ar fi trebuie sa se petreacă aceasta slujba, pe când se găsea în piaţă, lângă coloana de porfira ridicata de Constantin, Arie a fost brusc chemat de nevoile fireşti, si pe când era la closet, maţele au crăpat în el, si acolo a si murit, în locul în care-si fac oamenii nevoile firii, lipsindu-se astfel si de împărtăşanie si de viata. Când a aflat aceasta veste, Sfântul Alexandru a dat slava lui Dumnezeu, nu pentru moartea aceluia, ci pentru ca Domnul si-a arata încă o data puterea Sa peste dorinţa mai-marilor lumii acesteia. Totuşi, cu aceasta tulburări nu au luat sfârşit, si sfântul Alexandru a trebuit sa continue sa lupte pentru Ortodoxie. A adormit în pace câteva luni după moartea Sfântului Constantin (337), la vârsta de 98 de ani, lăsând în scaunul de la Constantinopol pe Sfântul Pavel (prăznuit la 6 noiembrie). [Vieţile Sfinţilor]