Minuni ale Sfântului Nicoale

Halta
Se terminase Marele război pentru apărarea patriei. Călătoream cu trenul. La o haltă s-a oprit, iar eu am coborât din vagon şi m-am îndepărtat puţin. Când m-am întors, trenul lua deja viteză şi uşile vagoanelor erau închise. M-am agăţat de o bară, cu un picior am ajuns pe treapta vagonului, însă cu celălalt nu am reuşit, deoarece m-am lovit tare la el. Mâinile au început să-mi cedeze şi puteam în orice clipă să cad. În acel moment am strigat: „Sfinte al lui Dumnezeu, Nicolae, ajută-mă!" Trenul s-a oprit. Toţi pasagerii erau uluiţi, iar eu de bucurie am uitat de rugămintea mea către sfântul, însă când am adormit, el mi-a apărut în somn şi mi-a spus: „Pentru că te-am ajutat, să-mi faci o slujbă de mulţumire". M-am dus la biserică şi am povestit totul preotului. El a slujit un Te Deum de mulţumire şi mi-a dat o iconiţă cu Sfântul Nicolae, care în prezent stă atârnată deasupra patului meu.
E. A. Larionova, oraşul Rtişevo, regiunea Saratov

Permis de eliberare
În timpul războiului, un tânăr din localitatea noastră, pe nume Nicolae, a ajuns într-un lagăr de concentrare. Acolo exista o regulă: toţi cei slăbiţi erau adunaţi în grup şi trimişi la „baie". Ce se înţelegea prin acest cuvânt, ştiau toţi - moarte! Într-un asemenea grup ajunsese şi Nicolae al nostru. Mergea cu greu. Nu mai avea puteri... Dar deodată i s-a aprins în suflet dorinţa arzătoare de a trăi. Din răsputeri s-a rugat Sfântului Nicolae: „Sfinte părinte Nicolae, iartă-mă! Rău te-am cinstit, puţin m-am rugat, însă acum sunt într-un mare necaz. Acasă mi-­au rămas soţia şi doi copii mici. Cât de mult aş vrea să mă întorc acasă! Nu vreau să mor aşa tânăr! Ajută-mă!"
Din senin i-a venit în minte un gând: „Cazi!" Era toamnă, frunzele acopereau pământul asemenea unui covor. A căzut. Escorta putea să-l omoare în bătăi şi să-l împuşte, însă nici nu l-a atins. Nicolae a rămas nemişcat până când paşii au încetat să se mai audă. S-a ridicat apoi şi s-a îndreptat spre o luminiţă care se vedea în depărtare. Era seară târziu. A ajuns în sat, a intrat în prima curte şi s-a ascuns într-un hambar cu fân.
Dimineaţa, stăpâna a venit să dea de mâncare animalelor. Văzând un necunoscut, s-a speriat şi şi-a chemat bărbatul, care l-a întrebat: „Cine eşti şi de unde vii? Cum ai ajuns aici? Spune tot adevărul! Dacă minţi, te împuşc". Nicolae i-a mărturisit tot şi despre cum s-a rugat Sfântului Nicolae ca să-l ajute.
Stăpânul casei a poruncit soţiei să încălzească baia, să-i dea lui Nicolae alte haine, ceai dulce şi să-l culce pe cuptor, ca să doarmă. Peste două-trei ore l-au trezit şi i-au dat să bea un pahar cu ceai. După încă un timp, l-au trezit din nou ca să bea ceai cu lapte. Mai apoi - o cană cu lapte, iar la sfârşit i-au dat să mănânce şi o bucăţică de pâine. Astfel l-au îngrijit timp de trei zile.
Într-o zi a venit la el stăpânul şi i-a zis: „Nici nu-ţi imaginezi ce noroc ai! Eu sunt şef peste toţi prizonierii din Germania. Îţi voi da un astfel de permis cu care nici ai noştri, nici ai voştri nu te vor reţine".
Dându-i toate cele trebuincioase, ei l-au lăsat să plece. La frontiera germană, patrula care i-a verificat actul a zis: „O, gut! Gut! Minunat!" Ai noştri, la fel, se minunau şi se întrebau: „Ce fel de act o fi acesta?" Iată ce fel de permis i-a dat Sfântul Nicolae!
M.T.,
Biserica Adormirii Maicii Domnului, oraşul Helsinki

Scăparea din iad
Întâmplarea pe care vreau să o povestesc mi-a fost relatată de mama, care, la rândul ei, a aflat-o de la o cunoştinţă împreună cu care merge la biserică. Ea reprezintă o mărturie a faptului că Sfântul Nicolae ajută tuturor oamenilor, chiar şi celor care sunt departe de Dumnezeu.
Totul s-a întâmplat în Belarus, chiar la începutul războiului. Soţul acestei femei era ofiţer. Locuiau împreună pe teritoriul cetăţii Brest. Când au început luptele, femeia, cu copilul nou-născut în braţe, a reuşit, ca prin minune, să fugă din cetatea învăluită de flăcările războiului.
Când şi-a revenit, a văzut că se află în pădure, într-un loc necunoscut. Nu ştia în ce parte s-o apuce. A cuprins-o deznădejdea. Copilul plângea, în jur erau doar copaci şi nici o speranţă să găsească vreo cărare. Deodată, nu se ştie de unde, a apărut un bătrânel, sprijinit într-un toiag, care i-a spus: „Mergi în direcţia aceasta, acolo vei găsi ajutor!" şi a dispărut. Fe­meia s-a îndreptat în direcţia indicată de bătrân şi peste puţin timp a ajuns într-un sat. Acolo a fost găzduită de doi ţărani în vârstă, soţ şi soţie.
Atât timp cât a durat războiul, femeia şi copilul au locuit în acest sat. Nemţii nu au ajuns până aici. După război, femeia a mers la biserică şi acolo l-a văzut într-o icoană pe „bătrânelul" din pădure. Era Ierarhul Nicolae. „De atunci merg întotdeauna la biserică şi niciodată nu uit să mă rog sfântului", mărturiseşte femeia.
Elena Cisîikina