Meditaţie la Adormirea Maicii Domnului a

Ierom. ( actual episcop) Sebastian Paşcanu

Sfantul Dionisie Areopagitul, la trei ani dupa ce se increstinase de catre Sfantul Apostol Pavel, invrednicindu-se a vedea pe Maica Domnului, ii scrie Apostolului neamurilor: “Marturisesc inaintea lui Dumnezeu, ca-mi parea cu neputinta ca cineva, in afara de Dumnezeu, sa fie plin de atata putere dumnezeiasca si dar. Nimeni din oameni nu poate sa inteleaga ce am vazut eu si ce am priceput nu numai cu ochiii cei sufletesti, dar si cu cei trupesti. Eu am vazut cu ochiii mei pe cea mai frumoasa si mai sfanta decat toate puterile cele ceresti, pe Maica lui Hristos Iisus Domnul nostru. Marturisesc inaintea lui Dumnezeu care S-a nascut din Sfanta Fecioara, ca daca n-as fi pastrat in mintea mea invatatura, apoi as fi socotit-o pe Prea Sfanta Fecioara ca pe insusi Dumnezeu si i-as fi dat ei inchinarea care se cuvine lui Dumnezeu. Mintea ei era calauzita de Dumnezeu, dorinta ei era indreptata spre tot ce e bun si vrednic de dragoste; ura avea numai pentru pacat si pentru pricinuitorul lui; ochiii ei erau indreptati neincetat spre Domnul, privind lumina vesnica si neapropiaia; auzul gata a asculta cuvantul lui Dumnezeu, iar limba varsa dulceata dumnezeiasca; inima ei era curata si neprihanita. Toata era biserica a Duhului, locas Dumnezeului celui viu”.

Sfantul Ambrozie, arhiepiscopul Milanului, intemeiat pe cuvintele Sfantul Ignatie Teoforul, scrie: “Ea era fecioara nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Inima ei era plina de smerenie; in vorba era inteleapta si fara de grabire; in citirea Sfintei Scripturi neobosita; in vorbire curata si cu pauza, ca si cand totdeauna ar fi vorbit cu Dumnezeu, iar nu cu oamenii. Din gura ei ieseau numai cuvinte intelepte, iar pe fata ei se arata blandetea si fecioria. Chipul ei cel din afara arata desavarsirea launtrica, bunatatea si smerenia.”

Iar insusi Sfantul Ignatie zice: “La noi toti stiu ca Maica Domnului era plina de dar si impodobita cu toate insusirile frumoase. Se spune ca in prigoniri si in nevoi ea era intotdeauna vesela; in lipsa si in saracie nu se scarbea; pe cei ce osuparau nu numai ca nu se mania, ci inca cu bine le rasplatea; in zile bune era blanda; catre cei saraci era milostiva si ajuta tuturor cu ce putea; iubea indeosebi pe cei smeriti, pentru ca ea insasi era plina de smerenie”.

*

Evenimentele dumnezeieşti legate de adormirea Prea Sfinţiei Sale

Sosind ziua a cincisprezecea a lunii August, şi venind acel ceas aşteptat şi binecuvîntat, care era ales pentru mutarea Prea-sfintei Născătoare de Dumnezeu, ea voia să se săvîrşească. Deci, fiind multe lumînări aprinse şi făcîndu-se de Sfinţii Apostoli doxologia lui Dumnezeu, Preanevinovata Fecioară zăcea cu cinste pe patul cel împodobit, care se pregătise către fericita plecare, aşteptînd venirea la dînsa a Fiului şi Domnului ei Cel preadorit. Apoi, deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. De aceea strălucire lumînările s-au întunecat, şi, la cîţi s-a descoperit vedenia aceea, s-au spăimîntat toţi; iar acoperămîntul casei se vedea deschis, şi slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristos, Împăratul slavei, cu arhanghelii şi cu îngerii, cu toate cereştile puteri, şi cu sufletele drepţilor şi sfinţilor strămoşi şi prooroci, au vestit Preasfintei Fecioare Maria mai-nainte, că Hristos se apropia către Preacurata lui Maică. Ea, văzînd venirea de faţă a Fiului Său, a strigat cu bucurie cuvintele obişnuitei sale cîntări, grăind: Măreşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei sale…

Apoi s-a ridicat de pe pat, sîrguindu-se întru întîmpinarea Lui, şi s-a închinat Domnului ei; iar Iisus Hristos, apropiindu-se, privea spre dînsa cu preaiubiţii Săi ochi, şi-i zicea: “Vino cea de aproape a Mea, vino, porumbiţa Mea, vino, mărgăritarul Meu cel scump, şi intră în vistieriile vieţii celei veşnice!” Iar ea, închinîn-du-se, a zis: “Bine este cuvîntat numele slavei Domnului Dumnezeului meu, Cel ce ai voit a mă alege pe mine, Împărate al slavei, întru Împărăţia Ta cea fără de sfîrşit! Tu ştii, Doamne, că din toată inima Te-am iubit pe Tine şi am păzit vistieria cea încredinţată mie de către Tine, iar acum primeşte în pace sufletul meu, şi mă acoperă pe mine, ca nici o strîmbătate satanicească să nu mă întîmpine pe mine!”

Atunci Domnul, mîngîind-o pe ea cu cuvinte preadulci, îi zicea să nu se teamă de puterile satanei, care sînt călcate de picioarele ei, ci să treacă cu îndrăzneală de la pămînt spre cele cereşti; pentru aceea o chema cu dragoste. Iar ea cu bucurie a răspuns: Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea. Şi iarăşi a zis cuvîntul ei cel vechi: Fie mie acum după cuvîntul tău! Deci, s-a culcat pe pat şi, veselindu-se negrăit pentru vederea prealuminatei feţe a Domnului şi a Fiului său Cel preaiubit, din dragostea cea preadulce către Dînsul şi din bucurie duhovnicească, preasfîntul său suflet l-a dat în mîinile Fiului său. Însă nici o durere trupească n-a avut, ci a adormit ca într-un somn dulce. Deci, Acela pe Care ea L-a zămislit fără de stricăciune şi L-a născut fără de durere, a luat din trup fără durere preacinstitul ei suflet şi trupului ei cel preacinstit nu i-a dat să vadă stricăciunea. Atunci îndată s-a început acea bucurie şi acea dulce cîntare îngerească, întru care se auzeau aceste cuvinte, repetîndu-se adeseori de îngeri, adică cuvintele închinării lui Gavriil: Bucură-te, cea plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei!

Astfel a fost petrecut sfîntul ei suflet de mîinile Domnului la toate cereştile rînduieli cu bucurie. Şi o petreceau pe ea şi ochii apostolilor, care se învredniciseră a privi la acea preaslăvită vedenie, precum altădată pe Domnul, Care se înălţa din Muntele Eleonului, L-au petrecut cu ochii şi erau înspăimîntaţi ca nişte uimiţi. Apoi, venindu-şi întru sine, s-au închinat Domnului Celui ce a înălţat la cer sufletul Maicii Sale. Ei cu lacrimi au înconjurat patul, şi au văzut preasfînta faţă a Sfintei Maria strălucind ca soarele, şi bunămirosire străină ieşea din curatul ei trup, care covîrşea toate aromatele pămînteşti, şi pe care limba omenească nu poate a le spune. Apoi cu toţii au sărutat cu frică şi cu cucernicie acel trup curat, cinstindu-l cu evlavie; deci, s-au sfinţit din atingerea lui, simţind în inimile lor preamultă bucurie duhovnicească, din darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Astfel se dădeau tămăduiri bolnavilor, ochii orbilor se luminau, auzul surzilor se vindeca, picioarele şchiopilor se întăreau, duhurile cele necurate se izgoneau, şi se tămăduiau toate bolile. Toate acestea se făceau numai cu singură atingere de patul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

*