NAŞTEREA DOMNULUI - CRĂCIUNUL

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI

„Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie… ca să dobândim înfierea” (Gal. 4,4-5).

Omul, chip al lui Dumnezeu, nu poate trăi departe de Dumnezeu, fără Dumnezeu. Dumnezeu este prezent în tot locul, după cum mărturiseşte psalmistul David: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginea mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalm. 138, 7-10).

Păcatul îl împinge pe om să se ascundă de Dumnezeu, aşa cum a făcut Adam în rai, după ce a păcătuit neascultând de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit, „pomul din mijlocul raiului” (Facere 3,3); omul biruit de păcat tot mai mult se îndepărtează de Dumnezeu, de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu; păcatul aduce moarte (Romani 6,23), moartea sufletului. Conştiinţa omului ajuns în această stare sufletească, nu încetează să-i strige tot mai mult să se întoarcă la Dumnezeu, cerând lui Dumnezeu descătuşarea de înfăşurăturile păcatelor care lesne înfăşoară pe om.

Oamenii din Vechiul Testament aflaţi sub povara păcatului înstrăinării de poruncile lui Dumnezeu nu mai puteau suporta această stare sufletească ajunsă la marginea răbdării; simţeau, erau pe deplin încredinţaţi că viaţa nu poate fi trăită fără legătura sufletească cu Dumnezeu şi, ca urmare, cereau, strigând din adâncul sufletului lor, ajutorul lui Dumnezeu; cereau lui Dumnezeu să se apropie de ei, să-i elibereze din robia păcatelor. Aceasta trebuie să înţelegem prin cuvintele „plinirea vremii”. Oamenii căutau pe Dumnezeu precum „cerbul izvoarele apelor” (Psalm 41,1). Proorocul Isaia ne-o spune foarte limpede: „Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpâneşti şi care nu mai sunt chemaţi cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura” (Isaia 63,19).

La acest soroc de criză sufletească a lumii din Vechiul Testament, numit „plinirea vremii”, Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să răscumpere pe oameni din robia păcatelor „scoţându-i de sub puterea întunericului şi strămutându-i în împărăţia Fiului iubirii Sale” (Coloseni 1, 13), „dându-le putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12).

Fiul lui Dumnezeu, ca om, S-a născut într-o peşteră, în peştera din Betleem, a fost înfăşat în scutece sărăcăcioase şi culcat într-o iesle, în ieslea animalelor adăpostite în acea peşteră. Pe cât de smerit şi sărăcăcios a fost sălaşul (adăpostul) în care Fiul lui Dumnezeu S-a născut în trup, pe atât de măreţ şi dumnezeiesc a fost spaţiul, bolta cerului de deasupra peşterii din Betleem luminată de „slava lui Dumnezeu”. „Mulţime de oaste cerească lăuda pe Dumnezeu zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,13-14).

Aceste cuvinte cântate de corul îngerilor, pentru noi, oamenii, înseamnă chemări adresate nouă de Dumnezeu, şi anume: în viaţa noastră pământească suntem datori să-L slăvim pe Dumnezeu şi să trăim în pace unii cu ceilalţi, întru bunăvoire, pentru ca în acest fel să ne facem cu adevărat fii ai lui Dumnezeu, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul pe Muntele Fericirilor (Matei 5,9).

Să trăim în pace cu cei de lângă noi, cu cei din sânul familiei noastre, cu cei din localitatea în care trăim - sate sau oraşe, cu cei cu care împreună lucrăm, călătorim, ne rugăm; împreună să ne bucurăm, împreună să ne întristăm; în necazuri să ne ajutăm; să ne cerem iertare şi să dăm iertare unii altora. Toate acestea să le facem, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „pe cât stă în puterea noastră…”(Romani 12, 18).

Să-L slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru tot binele de care ne bucurăm, ştiind că „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor…” (Iacov 1,17); să nu ne fălim unul cu altul împotriva celuilalt, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Şi ce ai pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?” (I Corinteni 4,7); „…Nu poate omul să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer” (Ioan 3,27).

Să-L slăvim pe Dumnezeu, să-I mulţumim şi să ne bucurăm chiar şi în necazuri, ştiind că necazurile sau încercările din viaţa noastră pământească sunt cercetări ale lui Dumnezeu pentru îndreptarea noastră. Să-l ascultăm pe Sfântul Apostol Pavel, vorbindu-ne despre necazuri: „…Ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt Cel dăruit nouă” (Romani 5,3-5). Omul cuprins de necazuri se întoarce mai uşor la Dumnezeu. Necazurile sunt crucea vieţii noastre creştineşti. Mântuitorul ne întăreşte în acest sens spunându-ne : „…Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni…”(Ioan 15,20), iar Sfântul Apostol Pavel scrie: „…Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 14,22). Povara necazurilor o purtăm cu ajutorul lui Dumnezeu: „Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte” (Filipeni 4,13).

Dumnezeu - Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos născut în peştera din Betleem, „întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 11-12). Irod nu l-a primit, ba a căutat chiar să-L ucidă la vârsta prunciei. Cărturarii şi fariseii au cerut lui Pilat să-L condamne la moarte după ce L-au batjocorit. Împăraţii Nero, Diocleţian şi alţii asemenea lor nu numai că nu L-au primit, din contră, i-au prigonit şi i-au omorât pe cei care L-au primit, adică pe creştini. Dar „…Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6,7). Astfel cuvintele Evangheliei au fost primite nu numai de oamenii din părţile Ţării Sfinte, ci şi de cei din alte părţi ale pământului, inclusiv cei din Europa. Aceştia au creat o cultură ale cărei rădăcini sunt creştine. Oamenii, o parte din ei, cu timpul, treptat - treptat, călăuziţi numai de puterea minţii, s-au înstrăinat însă de învăţătura şi morala Evangheliei şi o dată cu aceasta s-au înstrăinat şi de cultura cu rădăcini creştine, încât astăzi aceşti oameni plănuiesc şi se silesc să realizeze o uniformizare, o globalizare a lumii europene, mai mult, o comunitate umană fără Dumnezeu. Aceasta a vrut să facă în trecutul nu prea îndepărtat şi Stalin sub stindardul ideologiei comuniste - atee, dar, cum ştim, nu a reuşit, a pierit aşa cum au pierit şi Nero, Diocleţian şi alţii ca ei.

Acest plan diabolic îngrijorează astăzi tot mai mult pe toţi cei care ne străduim să trăim călăuziţi de învăţătura şi morala creştină, respectând valorile culturii cu rădăcini creştine, contribuind la păstrarea şi îmbogăţirea lor. Această îngrijorare se risipeşte din sufletele noastre, dacă luăm aminte la cuvintele Mântuitorului: „Porţile iadului nu vor birui Biserica Mea” (Mat 16, 18).

Într-adevăr, fiii Bisericii noastre rămân mai departe statornici în trăirea şi mărturisirea credinţei noastre strămoşeşti temeluită pe cuvintele Sfintei Evanghelii rostite de Cel născut în peştera din Betleem, rămân în credinţa cea vie împletită cu dragoste lucrătoare a faptelor de ajutorare a „fraţilor prea mici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos” aflaţi în diferite strâmtorări de ordin material sau sufletesc.

Ajutorul pe care creştinii noştri „de la vlădică până la opincă”, după cum glăsuieşte proverbul nostru popular, adică credincioşii parohiilor împreună cu păstorii lor duhovniceşti din cuprinsul Arhiepiscopiei noastre au venit cu toată dăruirea sufletească în ajutorul celor sinistraţi construindu-le case noi şi ajutându-i cu îmbrăcăminte, alimente şi bani. Ba mai mult, au ajutat pe cei sinistraţi şi credincioşii cu preoţii şi vlădicii lor şi din alte eparhii din cuprinsul sfintei noastre Patriarhii. Aceste fapte de întrajutorare au adus în casele celor sinistraţi un spor de bucurie creştinească, bucurie care se va adăuga la cea a sfintelor sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului. Acestei bucurii mă alătur şi eu, ca părinte duhovnicesc, aducând mulţumiri lui Dumnezeu şi recunoştinţă celor care au ajutat pe cei încercaţi de puhoaiele apelor, rugând pe Bunul Dumnezeu să reverse peste noi, toţi, bucuria mântuirii.

Anul Nou să-l trăim cu pace şi bunăvoire între noi, oamenii!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† P I M E N ,

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Multe și mari faceri de bine ale lui Dumnezeu s-au făcut oamenilor prin îngerii lui Dumnezeu, pentru că ei sunt pentru noi, mijlocitori, ajutători şi rugători către Dumnezeu. Iar Mihail, ca un mai mare peste ostile cerești, ne izbăvește pe noi de toate primejdiile şi necazurile, de boli şi de păcate. Ca a fost pus întâiul peste îngeri, în locul lui Lucifer şi lumina lui nu suferă sa o vadă cel ce a căzut.

Iar pentru ceilalți îngeri, așa s-a zis în Scriptura. Când Adam a fost înșelat de satana şi s-a izgonit din Rai şi cu moarte s-a osândit şi neamul omenesc de la dânsul a început a se înmulți, începând de atunci, îngerii au fost puși de Dumnezeu de paza tuturor oamenilor, ca să nu rămână ei fără de purtare de grija şi sa fie înșelați de satana. Si de atunci, tot credinciosul își are îngerul lui păzitor, iar necredincioșilor s-a pus un înger păzitor asupra fiecărei tari, precum şi Moise a zis: "A pus hotare neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu".

De înger a fost luat şi Enoh şi a fost dus in Rai, ca pana la a doua venire a Domnului pe pământ, sa nu vadă moartea cea de obște a oamenilor. La fel şi lui Noe celui drept, îngerul i-a vorbit de potop şi l-a învățat pe el cum sa facă corabia, spre scăparea lui şi a fiilor lui, ca sa rămână rădăcina de la Adam, cel întâi zidit, şi să se înmulțească neamul omenesc, asemenea şi jivinele, toate cele fără număr neamuri de dobitoace şi de fiare şi de celelalte necuvântătoare, sa le păzească spre trebuință oamenilor. Înger a fost şi cârmaciul corabiei în acele mari ape şi vanturi. După care i-a spus lui Noe cum sa scrie el despre jertfe.

Si lui Avraam de-a pururea îngerii i-au fost sprijinitori şi ajutători la război, când a biruit pe împăratul Codorlamor, care avea cu sine trei sute de mii de ostași, iar Avraam, numai trei sute optsprezece copii de casă, că avea ajutorul pe îngerii lui Dumnezeu. Şi pe Moise îngerul l-a pus mai mare peste seminția lui Israel şi multe minuni a făcut cu dansul: pe israiliteni i-a trecut marea, pe Faraon l-a afundat iar în pustiul Sinai minuni a făcut.

Si in cetatea Ferza, Valac împăratul a chemat pe Valaam vrăjitorul, zicându-i să blesteme pe israiliteni ca sa-i fie lui robi, iar îngerul l-a întâmpinat pe el în porțile cetății. Deci, catârul a văzut pe înger şi a strivit piciorul lui Valaam. Apoi Valaam, văzând pe înger, i s-a rugat lui zicând: "Nu mă pierde pe mine, stăpâne, ca iată acum nu ca să blestem, ci ca să binecuvântez pe Israel voi merge", precum a şi fost. Iar când a răposat Moise, atunci Mihail Arhanghelul i-a îngropat trupul sau. Iar după aceasta, când Iisus al lui Navi a înconjurat Ierihonul, întru care erau șapte împărați Canaan-ei, după ce au căzut zidurile din temelii, atunci a văzut Iosa pe Mihail stand ca un ostaș înarmat şi i-a zis lui: "Al nostru ești, sau din protivnicii noștri?" Şi i-a zis Mihail lui: "Eu sunt voievodul oștirii puterilor cerești şi acum am venit spre ajutorul tău". Iar Iosua i s-a închinat lui, zicând: "Ce poruncești stăpâne, robului tău?" Iar voievodul oștirii Domnului i-a zis: "Scoateți încălţămintele din picioarele tale, ca locul pe care stai sfânt este". Şi a făcut Iosua așa. Şi a surpat Domnul toata puterea canaaneilor şi a dat lui Israel pământul acela, pe care l-a făgăduit Dumnezeu părinților lor.

Însă, după aceea, întărindu-se madianitenii şi robind pe israiliteni, s-a arătat îngerul lui Ghedeon şi i-a zis: "Să iei cu tine trei sute de ostași şi să mergi împotriva împăraților lui Madiam, Greb şi Zebei", cu care erau o mie de mii de madiamiteni. Şi a făcut Ghedeon așa. Însă a dat oamenilor săi felinare şi făclii şi au năvălit asupra madiamiţilor noaptea şi din tulburarea îngerească aceștia s-au tăiat între ei şi numai cei ce aveau felinare şi erau cu Ghedeon, aceia au rămas vii.

Şi iarăși s-a arătat îngerul lui Manoe şi femeii lui, spunându-le lor de nașterea lui Samson, care s-a răzbunat asupra celor de alt neam şi a vrăjmașilor lui Israil. Încă şi când a ieșit David la război cu Goliat şi l-a lovit pe el cu praștia in frunte, iarăși îngerul Domnului l-a lovit pe Goliat de dinapoi şi a căzut în brânci. Că dacă David l-ar fi doborât pe el, apoi ar fi căzut cu faţa în sus, iar nu cu faţa în jos. Iarăși îngerul slujea minunat lui Ilie şi bucate îi da lui din mâinile sale. Iar in vremea lui Iezechia, a venit asupra Ierusalimului Senahrib, împăratul asirienilor şi defăima pe Atotștiutorul Dumnezeului lui Israil, iar Iezechia s-a rugat Atotștiutorului şi a trimis Dumnezeu pe îngerul Sau şi a ucis îngerul Domnului o suta treizeci şi cinci de mii din tabăra asirienilor.

Şi iarăși, întru același Ierusalim, îngerul venea in tot anul şi tulbura scăldătoarea Siloamului şi multe tămăduiri făcea. Multe încă însuși Dumnezeu a făcut, arătându-se în chip de înger, precum s-a arătat şi lui Avraam în trei feţe şi cu Iacov s-a luptat şi la cei trei tineri din Babilon văpaia cuptorului în rouă s-a schimbat. Şi iarăși îngerul a izbăvit pe Daniil în groapă de gura leilor. Iar pe Avacum, el l-a dus din Ierusalim în Babilon şi pe același Daniil cu hrana l-a hrănit. Îngerul iarăși a surpat pe Nabucodonosor împăratul, din cinstea împărăteasca, pentru mândria lui, şi din om în dobitoc cu chip străin l-a făcut şi șapte ani cu iarba şi cu pământ s-a hrănit, precum mai înainte Daniil îi zisese lui. Deci, vedeți, fraților, câte faceri de bine a arătat Dumnezeu, pentru îngerii Săi, în Legea veche; apoi cu cât mai mult, în darul cel nou lucruri minunate a făcut.

Așa, când Hristos S-a sculat din groapa, îngerul a vestit mai întâi femeilor, zicând: "Hristos a înviat, nu mai plângeți de acum". Îngerul şi pe Petru l-a scos din temniță şi legăturile lui Pavel le-a rupt şi temnița a cutremurat-o. Îngerul Domnului a răpit pe Filip Apostolul de la ochii famenului şi l-a adus pe el din Gaza la Azot. Îngerul s-a arătat şi lui Corneliu sutașul, la al nouălea ceas din zi, pe când postea şi se ruga lui Dumnezeu, când i-a poruncit lui sa cheme la sine pe Apostolul Petru.

Îngerul a fost ajutător în război Împăratului Constantin asupra păgânului prigonitor Maxentiu şi tot el a încredințat pe Constantin împăratul, arătându-i lui crucea pe cer şi zicându-i: "Cu acest semn vei învinge pe vrăjmașii tai". Îngerul a fost ajutător bine-credinciosului împărat Iraclie asupra lui Cosroe păgânul împărat persan. Iarăși, îngerii Domnului întăresc şi pe Mucenici a grai împotriva păgânilor împărați, la războaie ajuta bine-credincioșilor împărați şi cuvioșilor părinți pustnici le ajuta ca să biruiască meșteșugurile diavolești, Mucenicilor în chinuri le ușurează durerile şi rănile şi alte multe şi de mirare minuni fac: cuptoarele ce ard cu foc se sting, gurile leilor şi ale pardoşilor le leagă şi pe morți îi înviază.

Îngerii sunt păzitori şi slujitori plăcuți lui Dumnezeu, cuvioșilor părinți şi viețuitorilor in pustie: hrana acelora le aduc, fiind trimiși de Dumnezeu şi le-o dau cu mâinile lor, precum lui Pavel Tebeul şi marelui Eftimie le-a înmulțit pâinile şi vinul şi undelemnul. Şi nu numai acestora, ci şi la mulți alți sfinți slujesc îngerii şi multe şi negrăite minuni fac in veacul acesta. Pentru care pricina şi Domnul Însuși zice, către credincioși: "Să nu disprețuiți, pe vreunul din aceştia mici că, zic vouă că îngerii lor, in ceruri pururea văd fata Tatălui Meu, Care este in Ceruri" (Matei, 18, 10).

Deci, Acestuia urmându-I noi toți, sa lăudăm acest cinstit praznic al marelui Arhanghel al lui Dumnezeu Mihail, şi, împreună cu dânsul, al tuturor îngerilor Domnului, care se trimit de El, spre slujba, Sfinților, plăcuților Lui şi tuturor credincioșilor le aduc daruri de la dansul. Pentru aceasta şi soborul ce se prăznuiește in ziua aceasta, soborul Sfântului Arhanghel Mihail şi Gavriil se numește.

BUCOVINA

Cântă cucu bată-l vina
De răsună Bucovina
Cântă cucu bată-l vina
De răsună Bucovina

Cânta cucu-ntr-un brăduț
De răsună-n Cernăuți!

Bucovina, plai cu flori
Unde-ţi sunt ai tăi feciori?
Bucovină, plai cu flori
Unde-ţi sunt ai tăi feciori?

Au foști duși în altă tara
Dar se-ntorc la primăvara!

Au foști duși in altă ţară
Dar se-ntorc la primăvara
Au fost duși în altă ţară
Dar se-ntorc la primăvară

Înapoi când or veni
Tot pe tine te-or iubi!

Munților cu creasta rară
Nu lăsați straja sa piară
Munților cu creasta rară
Nu lăsați straja sa piară

Dacă piere straja noastră
A pierit si ţara noastră
Daca piere straja noastră
A pierit şi ţara noastră

Sfinţii Mărturisitori Ardeleni

ACATISTUL SFINŢILOR MĂRTURISITORI VISARION, SOFRONIE ȘI AL SFÂNTULUI MUCENIC OPREA

CONDACUL 1:

Veniţi, toţi iubitorii de Hristos, la prăznuirea fericiţilor mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea, care au slujit adevărului şi au mărturisit dreapta credinţă şi cinstind cu evlavie ostenelile lor şi lăudându-i, aşa să zicem: bucuraţi-vă, bunilor mărturisitori şi râvnitori ai adevărului!

ICOSUL 1:

Stâlpare aleasă, din rădăcină sănătoasă, ai odrăslit Visarioane şi din pruncie ai învăţat dreapta credinţă. Chipul cel îngeresc l-ai luat asupră-ţi din tinereţe şi viaţa cea îngerească o ai urmat după cuviinţă. Pentru aceasta şi noi, smeriţii, cu laude te cinstim, zicând ţie:

Bucură-te, cela ce ai răsărit din părinţi credincioşi vlăstar ales;

Bucură-te, că, din copilărie, pe urmele sfinților ai mers;

Bucură-te, cela ce, prin Sfântul Botez, harul dumnezeiesc ai primit;

Bucură-te, că întru totul vrednic de sfinţitul ierarh al cărui nume ai purtat, toată viaţa te-ai dovedit;

Bucură-te, cela ce de tânăr multe locaşuri sfinte ai cercetat;

Bucură-te, că din izvorul credinţei ortodoxe din belsug te-ai adăpat;

Bucură-te, cela ce şi la Sfântul Mormânt cu evlavie ai ajuns;

Bucură-te, că acolo cu lacrimi fierbinţi, de bucurie, ai plâns;

Bucură-te, cela ce în lavra Sfântului Sava ai fost călugărit;

Bucură-te, că de atunci şi numele de Visarion tu ai primit;

Bucură-te, cela ce, toată viaţa, pe cărările curăţiei ai umblat;

Bucură-te, că totdeauna spre cele înalte ai cugetat;

Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat;

CONDACUL al 2-lea:

Plecat-ai, Cuvioase Visarioane, după primirea călugăriei, de la Sfântul Mormânt şi ai venit în Slovenia, la mănăstirea Pacra, unde te-ai nevoit timp de şapte ani, cu smerenie şi cu aleasă râvnă, în treapta diaconiei, după care, ca un ales nevoitor şi de harul preoţiei te-ai învrednicit, slujind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

ICOSUL al 2-lea:

Alt râvnitor, asemenea lui Ilie te-ai arătat, Cuvioase Sofronie, din copilărie învăţând, de la ai tăi părinţi, dreapta credinţă şi ai alergat în calea poruncilor Domnului, neţinând seama de ispitele lumeşti. Pentru aceasta te lăudăm, zicând ţie:

Bucură-te, cela ce, în Cioara Sebeşului, ca o floare ai înflorit;

Bucură-te, că de copil dragoste de cele sfinte ai dovedit;

Bucură-te, cela ce în Ţara Românească multă osârdie ai arătat;

Bucură-te, că prin vieţuirea ta cea aleasă pe toţi ai minunat;

Bucură-te, cela ce de acolo, în Transilvania, iarăşi te-ai înapoiat;

Bucură-te, că tuturor pildă de viaţă curată te-ai arătat;

Bucură-te, cela ce în codrii de lângă Cioara mare sălaş de cuvioşie ai zidit;

Bucură-te, că pe cei ce au venit la tine, totdeauna cu drag i-ai povăţuit;

Bucură-te, cela ce ispitirile diavolului pe toate le-ai nimicit;

Bucură-te, că meşteşugirile celui rău cu hotărâre pururea le-ai zdrobit;

Bucură-te, cela ce către dragostea lui Hristos pe toţi i-ai îndemnat;

Bucură-te, că în Sebeşul Albei dreapta credinţă ai învăţat;

Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

CONDACUL al 3-lea:

Străbătut-ai, cu multă osteneală, ţinuturile transilvănene, Cuvioase Sofronie, îndemnând pe cei binecredincioşi să nu se depărteze de la staulul Bisericii celei drept-măritoare, ci stând cu toţii neclintiţi în credinţă, să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 3-lea:

Săliştea Sibiului acum duhovniceşte se veseleşte, împreună cu toată obştea creştinilor dreptcredincioşi, la prăznuirea Sfântului Mucenic Oprea, cel ce înflăcărat de râvnă pentru adevăr şi pentru apărarea Ortodoxiei s-a arătat. Pentru aceasta şi noi, smeriţii, cu dragoste să-l lăudam, zicând:

Bucură-te, cela ce eşti al Săliştii Sibiului aleasă floare;

Bucură-te, că ai fost fiu credincios al Bisericii drept-măritoare;

Bucură-te, cela ce cu lucrarea pământului te-ai îndeletnicit;

Bucură-te, că şi de suflet, deopotrivă, cu sârg te-ai îngrijit;

Bucură-te, cela ce în dreapta credinţă a strămoşilor ai trăit;

Bucură-te, că viaţă bine-plăcută Domnului ţi-ai agonisit;

Bucură-te, cela ce prin post şi rugăciune sufletul ţi-ai întărit;

Bucură-te, că prin binecuvântări de la preoţi calea ţi-ai gătit;

Bucură-te, cela ce în ţinutul Să1iştii pe fraţi i-ai povăţuit;

Bucură-te, că pe toţi cei ce pătimeau, cu dragoste i-ai sprijinit;

Bucură-te, cela ce împotriva asupritorilor, pavăză ai stat;

Bucură-te, cela ce pentru dreapta credinţă, prigoane mari ai îndurat;

Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă, credinţa ai apărat!

CONDACUL al 4-lea:

Omule al lui Dumnezeu şi mucenice al lui Hristos, Oprea, tu cu inimă arzătoare ai apărat dreapta credinţă şi pe toţi i-ai învăţat adevărul, iar pe cei ce nu s-au clătinat de la credinţa ortodoxă, i-ai apărat cu jertfa vieţii tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 4-lea:

După ce te-ai învrednicit de treapta preoţiei, Visarioane, iarăşi ai călătorit la Sfântul Mormânt, de unde, întorcându-te în Ţara Transilvaniei, cu mare îndrăzneală ai înfruntat prigoana ce s-a pornit asupra Bisericii drept-măritoare şi pe toţi i-ai întărit în dreapta credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm, zicând ţie:

Bucură-te, cela ce de la Sfântul Mormânt iarăşi la ai tăi ai venit;

Bucură-te, că tuturor cu putere multă le-ai propovăduit;

Bucură-te, cela ce peste tot, ca un izbăvitor erai primit;

Bucură-te, cela ce de mulţimea credincioşilor erai însoţit;

Bucură-te, cela ce cu sunete de clopote erai întâmpinat;

Bucură-te, că de credincioşi cu făclii aprinse erai aşteptat;

Bucură-te, că la dreapta credinţă pe toţi i-ai înflăcărat;

Bucură-te, cela ce în adunări, cu putere, adevărul ai vestit;

Bucură-te, cela ce rânduiala călugărească niciodată nu o ai părăsit;

Bucură-te, că în aspră înfrânare tot timpul ai vieţuit;

Bucură-te, cela ce cu harul de sus, izvor de apă ai arătat;

Bucură-te, cela ce schitul de la Foltea l-ai ridicat;

Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

CONDACUL al 5-lea:

Având în minte învăţătura marelui Pavel, în toate zilele îţi întăreai trupul cu aspră înfrânare, Cuvioase Sofronie, şi cu pilda vieţii tale îndemnai pe toţi să laude pe Dumnezeu şi să-i cânte: Aliluia!

ICOSUL al 5-lea:

Pentru mărturisirea dreptei credinţe ai fost aruncat, Cuvioase Sofronie, în temniţa Bobâlna, de unde, după cumplite pătimiri, iarăşi ai ieşit cu mila lui Dumnezeu şi te-ai nevoit să predici mai departe Crucea lui Hristos, bucurie făcând celor dreptcredincioşi. Pentru care şi noi te lăudăm, grăind ţie:

Bucură-te, Cuvioase Sofronie, că pentru credinţă, în temniţă ai fost aruncat;

Bucură-te, că prin aceasta, sfinţilor mărturisitori ai urmat;

Bucură-te, cela ce, după ieşirea din temniţă, în părţile Zarandului ai venit;

Bucură-te, că şi în Munţii Apuseni râvna credinţei te-a călăuzit;

Bucură-te, cela ce, pentru credinţa ta, iarăşi ai fost prins şi legat;

Bucură-te, că în temniţa din Abrud cei răi din nou te-au aruncat;

Bucură-te, cela ce, după voia lui Dumnezeu, cu ajutorul credincioşilor din legături ai fost slobozit;

Bucură-te, că la multe şi mari mulţimi de credincioşi ai propovăduit;

Bucură-te, cela ce în păstrarea dreptei credinţe pe fraţi i-ai întărit;

Bucură-te, că prin faptă şi cuvânt necurmat pe Domnul ai preamărit;

Bucură-te, cela ce pe fraţii tăi, cu pavăza credinţei i-ai întrarmat;

Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul, tuturor ai predicat;

Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

CONDACUL al 6-lea:

Legatu-s-au cu jurământ cei binecredincioşi în soboarele pe care le ţineau, că nu-şi vor părăsi dreapta credinţă pe care au primit-o de la strămoşi şi că vor rămâne pururea fii bine-cinstitori ai Bisericii Răsăritului spre mărirea lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

ICOSUL al 6-lea:

Văzând că Biserica lui Hristos cea drept-măritoare este asuprită şi prigonită, te-ai ridicat Oprea, cu inimă vitează, întru apărarea dreptei credinţe, neluând seama la primejdiile şi chinurile care te aşteptau. Pentru aceasta mulțimea dreptcredincioşilor te lăuda, împreună cu noi zicând ţie:

Bucură-te, cela ce, plin de curaj, la căpetenia ţării te-ai înfăţişat;

Bucură-te, că despre nedreapta prigoană a fraţilor tăi i-ai cuvântat;

Bucură-te, cela ce ca un răzvrătitor de mulţimi ai fost defăimat;

Bucură-te, căci cu temniţe şi chinuri grele te-au ameninţat;

Bucură-te, cela ce, pentru dreptate, până la Viena te-ai ostenit;

Bucură-te, că pentru legea străbună şi acolo te-ai nevoit;

Bucură-te, că rugul ostenelilor tale adevărul a luminat;

Bucură-te, cela ce nădejdea întreagă întru Domnul ţi-ai întemeiat;

Bucură-te, că în tot timpul viclenia asupritorilor ai vădit;

Bucură-te, că până în sfârşit înşelătoria lor nu te-a biruit;

Bucură-te, cela ce şi a doua oară la Viena te-ai înfăţişat;

Bucură-te, că, pentru dreptate, necontenit Domnului te-ai rugat;

Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credinţa ai apărat!

CONDACUL al 7-lea:

La înapoierea de la Viena, punându-se la cale întemniţarea ta, Mucenice Oprea, te-ai oprit în Banat, împreună cu preotul Moise, care te însoţea. Şi pe când aici te aflai au venit la tine preotul Ioan din Poiana şi Ianeş din Galeş, împreună cu mulţime de credincioşi ca să te roage să mergi din nou la ocârmuitorii din Viena întru apărarea dreptei credinţe. Deci ai plecat iarăşi la drum cu nădejdea nestrămutată în Dumnezeul dreptăţii Căruia Îi cântăm: Aliluia!

ICOSUL al 7-lea:

Propovăduit-ai dreapta credinţă cu mare îndrăzneală, Cuvioase Visarioane în părţile Dobrei, Devei Orăştiei, Bălgradului şi Săliştei iar mulţimea care te aștepta, însufleţită de mari nădejdi şi de bucurie duhovnicească, îţi aducea cuvenită cinstire, ca unui trimis al lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi, smeriţii, lăudându-te, zicem ţie:

Bucură-te, cela ce şi pe cei din Sibiu să-i încurajezi ai voit;

Bucură-te, că multă milă ţi s-a făcut de ei, pentru cât au pătimit;

Bucură-te, cela ce pe cale ai fost prins şi târât în judecată;

Bucură-te, că nici măcar o clipă cinstea nu ţi-ai lăsat-o plecată;

Bucură-te, cela ce hotărât credinţa cea dreaptă ai mărturisit;

Bucură-te, căci cu limbă înţeleaptă, adevărul le-ai descoperit;

Bucură-te, cela ce a prigonitorilor rea voinţă, ai mustrat;

Bucură-te, că la pocăinţă şi pe aceia i-ai îndemnat;

Bucură-te, cela ce ai mângâiat pe fraţii tăi în restriște şi nevoi;

Bucură-te, că şi astăzi din ceruri, eşti alături de noi;

Bucură-te, cela ce cu pilda vieţii tale, pe toţi ai luminat;

Bucură-te, că în pătimiri şi necazuri i-ai îmbărbătat;

Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !

CONDACUL al 8-lea:

Izvor de lumină şi de dreaptă credinţă te-ai arătat, Cuvioase Visarioane, şi facerile tale de bine peste toţi s-au revărsat; iar noi laudă aducem Atotputernicului Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

ICOSUL al 8-lea:

În multe rânduri, i-ai adunat pe credincioşi în jurul tău, Cuvioase Sofronie, şi i-ai învăţat să ţină cu tărie credinţa ortodoxă cea primită de la părinţi şi să fie gata cu toţii pentru apărarea adevărului. Pentru aceasta, cu evlavie te cinstim pe tine, zicând:

Bucură-te, râvnitor al aşezămintelor apostoleşti;

Bucură-te, păstorule dârz al hotărârilor soborniceşti;

Bucură-te, al Bisericii drept-măritoare slujitor adevărat;

Bucură-te, al Ortodoxiei noastre strămoşeşti, stâlp neclătinat;

Bucură-te, cela ce pe potrivnici fără sfială i-ai vădit;

Bucură-te, că de dorul dreptăţii şi al credinţei adevărate, pururea ai fost călăuzit;

Bucură-te, cela ce, de la Duhul Sfânt, adevărul tuturor ai grăit;

Bucură-te, că pe stânca dreptei credinţe sufletele tuturor le-ai întărit;

Bucură-te, că graiurile tale erau întocmai ca vârtejul de foc ce se arăta pe cale;

Bucură-te, că sufletele credincioşilor de pretutindeni se aprindea de dragostea către Domnul la auzul propovăduirii tale;

Bucură-te, cela ce nădejdile credincioşilor nu le-ai spulberat;

Bucură-te, că în necazuri pe toţi credincioşii cu sârguinţă i-ai îmbărbătat;

Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

CONDACUL al 9-lea:

Adusu-Şi-a aminte Dumnezeu de rugăciunile tale, Cuvioase Sofronie, pe care le-ai făcut pentru întărirea dreptei credinţe, pentru că cei ce mai înainte fuseseră smulşi din staulul Ortodoxiei iarăşi au venit la sânul Bisericii mame, ca împreună cu tine, care te afli în ceruri să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 9-lea:

Apărat-ai Mucenice Oprea cu multă tărie dreapta credinţă înaintea ocârmuitorilor asupritori de la care cu stăruinţă ai cerut de atâtea ori dreptate şi libertatea credinţei strămoşeşti pentru fraţii tăi asupriţi. Dar ai fost prins, legat şi aruncat în grea temniţă unde pentru dreapta credinţă ai suferit până la moarte. Pentru aceasta, lăudând cu evlavie pătimirea ta mucenicească, te fericim pe tine, zicând:

Bucură-te, stâlpare prea aleasă a Bisericii noastre strămoşeşti;

Bucură-te, mlădiţă bună şi roditoare, care tuturor viaţă duhovnicească rodeşti;

Bucură-te, cela ce întocmai ca sfinţii lupta cea bună ai luptat;

Bucură-te, că de nimeni niciodată, nu te-ai lăsat înfricoşat;

Bucură-te, cela ce a treia oară drumul Vienei ai luat;

Bucură-te, că acolo o nouă jalbă cu hotărâre ai înfăţişat;

Bucură-te, cela ce ai crezut cu tărie, că, până la urmă, dreptatea va veni;

Bucură-te, cel ce ai fost încredinţat că libertatea va birui;

Bucură-te, că talantul ce li s-a încredinţat fără încetare l-ai înmulţit;

Bucură-te, că în toată viaţa ta, prin faptă, ai arătat rod însutit;

Bucură-te, cela ce cu gura ai mărturisit adevărul fără şovăire;

Bucură-te, căci cu inima ta ai crezut, în dreptatea celor ai tăi, fără de îndoire;

Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credinţa ai apărat!

CONDACUL al 10-lea:

Trimis ai fost în trei rânduri cu jalbă în cetatea împărătească de la Viena, spre apărarea dreptei credinţe şi înaintea stăpânitorilor de acolo, cu hotărâre neclintită, ai mărturisit adevărul, arătând dragoste înflăcărată fraţilor tăi întru dreapta credinţă şi împreună cu ei cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 10-lea:

Mers-ai, Cuvioase Visarioane, propovăduind dreapta credinţă, de la Sebeş spre Sibiu, dar pe cale ai fost prins de cei ce căutau să te piardă şi ai fost dus legat, la căpeteniile lor, unde, cu faţa luminată de credinţa ortodoxă, ai mărturisit adevărul. Pentru aceasta şi noi smeriţii, te lăudăm, zicând ţie:

Bucură-te, cela ce în faţa prigonitorilor, cu curaj ai stat;

Bucură-te, că prin hotărârea ta cea bună pe toţi ai înfruntat;

Bucură-te, cela ce, nevoind să te lepezi de dreapta credinţă, în lanţuri ai fost aruncat;

Bucură-te, că în temniţa din cetatea Devet pentru credinţa ta, ai fost ferecat;

Bucură-te, cela ce şi-n temniţa din Timişoara ai stat;

Bucură-te, că în înfricoşătoarea temniţă din Kufstein, pânp la moarte ai răbdat;

Bucură-te, cela ce cu cunună de mucenic ai fost încununat;

Bucură-te, că prin statornicia ta în credinţă, pildă vie tuturor ne-ai dat;

Bucură-te, cela ce pe fraţii tăi cu dragoste în toate i-ai mângâiat;

Bucură-te, că în furtuna tuturor încercărilor prin care ai trecut, întru nimic tu nu te-ai clătinat;

Bucură-te, cela ce vrednic mucenic te-ai arătat;

Bucură-te, că răsplata muceniciei tale ai aflat;

Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

CONDACUL al 11-lea:

În temniţa de la Kufstein, chinuitoare pătimiri ai îndurat; şi acolo, departe de cei iubiţi ai tăi, în mâinile lui Dumnezeu, cu bună nădejde, sufletul ţi-ai încredinţat, iar acum eşti împreună cu mucenicii, cu sfinţii şi cu îngerii, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

ICOSUL al 11-lea:

Preabunul Dumnezeu, ascultând rugăciunile tale, Cuvioase Sofronie, a înmuiat inimile căpeteniilor care prigoneau pe dreptcredincioşii români din Transilvania şi i-a făcut să îngăduie acelora să aibă episcopul lor. Pentru aceasta, laudă şi mulţumită aducem lui Dumnezeu, iar pe tine cu evlavie te cinstim, zicând:

Bucură-te, cela ce cu graiurile tale ai dat tuturor îmbărbătare;

Bucură-te, că învăţăturile tale tuturor au fost spre luminare;

Bucură-te, cela ce în suferinţe pe fraţii tăi i-ai mângâiat;

Bucură-te, că în dragostea ta cea mare, pe toţi ai îmbrăţişat;

Bucură-te, cela ce în Transilvania, slujba ta până la capăt o ai dus;

Bucură-te, că te-ai arătat slujitor credincios Domnului Iisus;

Bucură-te, cela ce te-ai învrednicit a vedea răsplătită vechea suferinţă;

Bucură-te, că s-a dat păstor legiuit fraţilor tăi de credinţă;

Bucură-te, cela ce mai departe, în cuvioşie te-ai nevoit;

Bucură-te, că mai târziu, în Mănăstirea Argeşului te-ai sălăşluit;

Bucură-te, că şi acolo fiind, gândurile tale mereu spre foştii tăi păstoriţi s-au îndreptat;

Bucură-te, că şi la Argeș totdeauna pentru ei, lui Dumnezeu te-ai rugat;

Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat!

CONDACUL al 12-lea:

După osteneli îndelungate şi după vieţuirea ta cea curată, Cuvioase Sofronie, ai ajuns la odihna cea veşnică şi acolo, împreună cu toţi mărturisitorii dreptei credinţe şi cu sfinţii, te veseleşti de-a pururea, cântând lui Dumnezeu, împreună cu ei: Aliluia!

ICOSUL al 12-lea:

La uşa bisericii din Sălişte, mult întristata ta soţie, cu faţa cernită, a stat multă vreme, plângând şi aşteptând întoarcerea ta. Dar n-ai mai venit, Mucenice Oprea, căci în temniţa de la Kufstein ai pătimit până la moarte, iar fericitul tău suflet şi-a luat zborul către cer. Pentru aceasta, toată ceata dreptcredincioşilor te cinstește cu laude, zicând ţie:

Bucură-te, Mucenice Oprea, mare şi zelos iubitor de Hristos;

Bucură-te, că din calea pe care o ai ales, nu te-ai mai întors;

Bucură-te, cela ce dreapta credinţă a poporului tău, mult ai iubit;

Bucură-te, că pentru suferinţele fraţilor tăi ai pătimit;

Bucură-te, cela ce crucea lui Hristos până la capăt o ai purtat;

Bucură-te, că înaintea Domnului celui bun, mult har ai aflat;

Bucură-te, cela ce urâciunea defăimării nu te-a înmuiat;

Bucură-te, că făgăduinţa măririi deşarte nu te-a clătinat;

Bucură-te, cela ce toate desfătările lumii le-ai dispreţuit;

Bucură-te, că în răsplătirile cele cereşti ai nădăjduit;

Bucură-te, cela ce cununa muceniciei, la sfârşit, ai aflat;

Bucură-te, cela ce în ceata mucenicilor ai fost aşezat;

Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credinţa ai apărat!

CONDACUL al 13-lea:

O, fericită treime de sfinţi mărturisitori, Visarioane, Sofronie şi mucenice Oprea, care cu multă îndrăzneală aţi apărat credinţa ortodoxă şi crucea pătimirii voastre aţi dus-o până la capăt ! Fericiţi sunteți că Bunul Dumnezeu S-a milostivit de strădaniile voastre cele sfinte pentru credinţa strămoşească şi a adus, până în cele din urmă, în staulul Bisericii române, pe toţi cei abătuţi de la Sfânta Ortodoxie. Rugaţi-vă neîncetat lui Hristos, Dumnezeului nostru, pentru desăvârşirea acestei reîntoarceri, pentru ca toţi, un singur suflet având şi o singură credinţă mărturisind, să cântăm Preasfintei Treimi, împreună cu voi: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori, apoi iarăşi se zice icosul 1 şi condacul 1)

RUGĂCIUNE

Prea aleşilor Sfinţi Mărturisitori, Visarioane, Sofronie şi Oprea, cu inimă smerită şi cu grai de laudă, cutezăm a preamări pe Hristos - Dumnezeu, Cel ce v-a arătat pe voi preafericiţi mărturisitori ai dreptei credinţe, mărirea Bisericii noastre. Şi plecând genunchii, cu umilinţă şi negrăită dragoste, rugăciune înălţăm vouă, celor ce aţi pus mai presus de toate cele vremelnice, credinţa cea strămoşească. Căci tu, Cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel, cu glas de trâmbiţă dumnezeiască, în mijlocul credincioșilor, întărindu-i în dreapta credinţă şi viaţa ţi-ai dat-o pentru Hristos. Şi tu, Cuvioase Sofronie, neînfricat ai înfruntat temniţa şi prigonirile pentru Hristos, călăuzind turma cea bine-credincioasă din Transilvania pe căile mântuirii şi îndrumând Biserica Domnului Hristos pe calea cea dreaptă. Iar tu, Mucenice Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult legea cea neschimbată a lui Hristos decât pe ai tăi şi decât însăşi viaţa ta, sufletul ţi-ai pus pentru dreapta credinţă.

De aceea, voi toţi, care aţi odrăslit din Biserica Ortodoxă transilvăneană şi care acum vă bucuraţi de cinstirea mucenicilor şi a mărturisitorilor lui Hristos, primiţi rugăciunile noastre şi mijlociţi pentru noi, înaintea Bunului şi Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamărit! Ocrotiţi cu rugăciunile voastre turma cea drept-măritoare, care vă cinsteşte ca pe nişte stâlpi neclintiţi ai dreptei credinţe. Rugaţi-vă Domnului, ca să întărească dragostea şi unitatea de credinţă dintre fraţi, să reverse harul păcii în inimile tuturor, să ferească turma credincioşilor de toată reaua întâmplare, ca într-un glas şi un suflet să preamărim pe Cel ce este Dătătorul tuturor darurilor şi Mântuitorul nostru.

Privegheaţi şi vă rugaţi pentru noi ca izbăviţi fiind prin mijlocirile voastre, de cursele celui rău, să ducem lupta cea bună a minţii în toate clipele vieţii noastre şi să fim neclintiţi în dreapta credinţă a moşilor şi strămoşilor noştri.

Bucurându-ne de dumnezeiasca mărire la care v-aţi înălţat şi rugându-ne vouă, ca să fiţi mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamărim pentru toate, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, zicând : slavă Ţie, Dumnezeule Cel mare şi minunat întru sfinţii Tăi în vecii vecilor, Amin!