Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Pătimirea Sfântului Slăvitului Marelui Mucenic al lui Hristos, Dimitrie

(26 octombrie)

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea păgânilor împărați. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea

ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe: una a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a întrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela şi aducea tămîie şi se ruga împreună cu soţia sa cea de o credinţă, adevăratului Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, Fiului Său Unul născut şi Fecioarei Maria cea preanevinovată. Asemenea era şi milostiv către săraci şi aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, şi pentru aceasta erau în mare mâhnire şi se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca să le dea moştenitori casei lor.

După multă vreme au fost auziţi, pentru că, aducându-și aminte Cel Preaînalt de rugăciunile şi de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest Sfânt şi vrednic de fericire Dimitrie, la a cărui naştere s-a veselit tot Solunul împreună cu voievodul lor, care a dat la toată cetatea, dar mai ales săracilor, un mare ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi când copilul a ajuns în vârstă, ca să poată cunoaşte şi să înţeleagă adevărul, l-au dus părinţii în casa lor de rugăciune şi, arătându-i sfintele icoane, i-au zis: "Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul şi aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au învăţat pe el Sfânta credinţă, spunându-i toate cele ce luminează cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi toate cele privitoare la deşertăciunea necuraţilor zei păgâni şi a idolilor cei neînsufleţiţi. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra într-însul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu şi, închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie. Părinţii lui, chemând în taină un preot şi pe câțiva creştini, prieteni ai lor, în acea ascunsă cămară de rugăciune, au botezat pe fiul lor în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Copilul, luând Sfântul Botez, a învăţat cu amănuntul Legea lui Dumnezeu. El creştea cu anii şi cu înţelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere, şi era în el darul lui Dumnezeu care îl lumina şi îl făcea înţelept. După ce a ajuns la vârsta cea desăvârșită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsându-l pe Sfântul Dimitrie moştenitor nu numai al averilor, ci şi al faptelor lor cele bune.

Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie, şi, văzându-i înţelepciunea şi vitejia in război, l-a făcut antipat şi i-a încredinţat lui Tesalonicul, zicându-i: "Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit". Sfântul Dimitrie, luând de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducându-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinând închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte tare.

Întorcându-se atunci de la războiul pe care l-a purtat cu sciţii şi cu sarmaţii, pe care i-a supus sub stăpânirea împărăției Romei şi venind biruitor, a făcut din cetate în cetate praznice şi jertfe idoleşti, apoi a venit şi în Tesalonic.

Dimitrie, încă înaintea venirii împăratului în Solun, a încredinţat toată averea sa unui credincios slujitor al său, pe care îl chema Lupul, şi l-a însărcinat cu toată bogăţia ce rămăsese de la părinţii lui, aurul, argintul, pietrele de mare preţ, şi hainele, să le împartă în grabă la cei cărora le trebuiau şi la săraci, zicând: "Împarte bogăţia cea pământească, ca să căutăm pe cea cerească". Iar el s-a pus pe rugăciuni şi pe post, pregătindu-se înainte pentru a primi cununa cea ucenicească. Împăratul a întrebat dacă sânt adevărate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că el este creştin şi a defăimat închinarea de idoli cea păgânească. Atunci împăratul a poruncit să fie dus nu în temniţa cea de obşte, ci într-un loc mai defăimat, într-o baie mare şi veche, care era aproape de palatele unde şedea împăratul. L-au pus, deci, pe Sfânt în cămările acelei băi, care era adâncă şi în care, intrând el, se ruga, grăind ca David: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca să îmi ajuţi mie, grăbeşte, că Tu eşti răbdarea mea Doamne, Doamne, nădejdea mea din tinereţile mele. Spre Tine m-am întărit din pântece, din sânul maicii mele, Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta".

Sfântul Dimitrie şedea acolo în temniţă ca într-o cameră luminoasă, cântând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi Sfântul a văzut o scorpie înaintea sa, care voia să-l muşte de picior; iar el, însemnându-se cu semnul crucii şi după ce a zis: "În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului", a călcat peste scorpia aceea. Stând aşa în temniţă, a fost cercetat de îngerul lui Dumnezeu care i s-a arătat întru lumină mare, cu o preafrumoasă cunună din Rai, şi i-a zis lui: "Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Zicându-i acestea, i-a şi pus cununa pe cap. Iar Sfântul a răspuns: "Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu". Şi Sfântul se aprindea cu inima către dragostea lui Dumnezeu, voind să-şi verse cu osârdie sângele său pentru Dânsul.

În acea vreme împăratul se îndeletnicea cu jocuri publice şi cu privelişti; pentru că împărații elinilor, în vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci când intrau într-o cetate puneau pe oameni să se lupte, aruncau pietre şi săreau, apoi aruncau cu suliţe la semn şi se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon şi cei care ar fi biruit în aceste cinci lupte primeau daruri de la împărat. Împăratul a vrut să vadă aceste cinci feluri de lupte şi s-a aşezat la un loc înalt ca să-i vadă pe luptători, între care era şi vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era înalt cu trupul, puternic cu virtutea şi înfricoşat la chip, căruia i-a făcut un loc înalt de privelişte. Împăratul se bucura, văzând cum acel Lie se luptă cu oamenii cei viteji şi îi ucidea pe ei, aruncându-i de sus în suliţe: Mai era acolo şi tânărul creştin Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acela, văzând pe Lie că ucide pe mulţi şi mai ales că îi pierde pe creştini fără cruţare, s-a aprins de râvnă şi, vrând să se lupte cu Lie, a alergat la Sfântul Dimitrie care era în temniţă şi i-a spus lui despre luptătorul Lie că a ucis mulţime de creştini. Nestor cerea de la dânsul binecuvântare şi rugăciuni, ca să-l poată birui pe acel nemilostiv ucigaş de oameni. Sfântul Dimitrie, însemnându-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te şi îl vei birui pe Lie, mărturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat în acel loc şi cu mare glas a strigat: "O, Lie! Vino să ne luptăm amândoi!". Împăratul, șezând la loc înalt şi privind pe oameni luptându-se, dacă a văzut pe Nestor tânăr şi frumos la faţă, fiind cam de douăzeci de ani, l-a chemat la dânsul şi i-a zis: "Tinere, pentru ce nu-ţi cruţi viaţa ta? Oare nu vezi pe câți i-a biruit Lie şi cât sânge a vărsat? Nu îți este milă de frumuseţea ta şi de tinereţea ta? Dacă eşti sărac, vino să te îmbogățesc, numai nu te duce să te lupţi cu Lie, că o să-ţi pierzi viaţa". A răspuns Nestor: "Împărate, eu sărac nu sânt, nici nu vreau să-mi pierd viaţa, ci vreau să mă lupt cu Lie şi să-l biruiesc pe el".

Acestea zicându-le, strigă: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!" Apoi a început să se lupte cu potrivnicul, pe care, trântindu-l jos în suliţele cele ascuţite, l-a omorât. Împăratul s-a mâhnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decât dacă ar fi căzut el din împărăția sa. Chemând la el pe Nestor, i-a zis: "Tânărule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorât atâţia oameni mai puternici decât tine şi tu cum l-ai omorât pe dânsul?" Sfântul Nestor a răspuns: "Împărate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, am făcut aceasta". Acestea dacă le-a auzit păgânul împărat, s-a mâniat foarte tare şi a poruncit unui boier pe care îl chema Marchian, să-l scoată pe Nestor afară de poarta cea de aur şi să-i taie capul cu cuţitul. În acest chip s-a sfârşit Sfântul Nestor, după cuvântul Sfântului Dimitrie.

Nu s-a mângâiat împăratul pentru pierderea lui Lie, căci toată ziua şi toată noaptea era mâhnit. Apoi aflând că Dimitrie a fost pricinuitorul morţii lui Lie, a poruncit să-l ucidă pe el cu suliţele. "Precum Lie a fost aruncat în suliţe de Nestor şi a murit, aşa şi Dimitrie să fie străpuns cu suliţele, ca de aceeaşi moarte să moară cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie" - aşa zicea împăratul. Dar s-a înşelat nebunul împărat, socotind că sfinţii mor cu aceeaşi moarte ca şi păcătoşii, pentru că moartea păcătoşilor este cumplită, iar a sfinţilor este cinstită înaintea Domnului.

Începând a se lumina de ziuă, in ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci Sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia l-au şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa, Sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet. Iar trupul lui care zăcea pe pământ fără cinste, mergând noaptea un oarecare dintre credincioşi, l-a luat în taină şi l-a îngropat.

Când Sfântul Dimitrie a fost străpuns de suliţe în temniţă de către ostaşi, era de faţă la moartea lui şi credinciosul său slujitor, cel pomenit mai înainte, Lupul. Acela a luat haina stăpânului său cea înmuiată în sânge. La fel şi inelul lui l-a înmuiat în sânge şi multe minuni făcea cu haina şi cu inelul, tămăduind toate bolile şi gonind duhurile cele viclene, încât s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul şi toţi bolnavii alergau la dânsul. Aflând despre acestea Maximilian, a poruncit ca să-l prindă pe fericitul Lupul şi să-i taie capul. Şi astfel, sluga cea bună şi credincioasă a Sfântului s-a dus la Domnul după stăpânul său, adică după Sfântul Dimitrie, căci unde este stăpânul, acolo să fie şi sluga lui.

Apoi, nu după multă vreme, a început prigoana asupra creştinilor. Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie era zidită o biserică mică, în care se săvârşeau multe minuni şi bolnavii primeau tămăduire. Atunci, un boier din cei mari, slăvit şi credincios, din părţile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boală grea şi nevindecabilă, a alergat cu credinţă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Când au ajuns la biserica Sfântului, l-au aşezat în acel loc unde se aflau în pământ moaştele mucenicului şi îndată acesta a primit tămăduire şi s-a sculat sănătos, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe Sfântul Dimitrie, plăcutul Lui. Acesta a vrut să zidească Sfântului o biserică mare şi frumoasă în semn de mulţumire.

Dărâmând biserica cea mică, când s-a început temelia celeilalte biserici, au fost găsite moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie întregi şi nestricate, din care au izvorât mir frumos mirositor şi a umplut toată cetatea de mireasmă bună. Apoi s-a adunat tot poporul şi cu bucurie au luat din pământ moaştele Sfântului şi s-a tămăduit mulţime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurându-se, nu atât pentru sănătatea sa, cât pentru aflarea sfintelor moaşte, degrabă a săvârşit lucrul pe care îl începuse şi a ridicat în acel loc o biserică preafrumoasă în numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Într-însa a pus cinstitele lui moaşte, într-o raclă ferecată cu aur şi împodobită cu pietre de mare preţ. Apoi, cumpărând sate şi vii, le-a dat bisericii spre întreţinerea celor ce sluţeau în ea. Leontie, întorcându-se la locul său, a vrut să ia cu sine o parte din moaştele Sfântului, ca să zidească. o biserică şi în patria sa. Dar Sfântul, arătându-i-se în vis, i-a zis să nu îndrăznească a lua ceva din moaştele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel înmuiat în sângele Sfântului şi, punându-l în racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au făcut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugăciunilor Sfântului, căci trecând el un râu mare şi foarte tulburat de o furtună, pentru care era cuprins de mare frică, i s-a arătat Sfântul Mucenic Dimitrie, zicându-i: "Racla cu giulgiu ia-o în mâinile tale şi nu te teme". Astfel făcând el, a reuşit să treacă împreună cu însoţitorii săi, fără primejdie râul acela. Ajungând în patria sa a zidit o preafrumoasă biserică în cinstea Sfântului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de răni din cap şi până la picioare. De asemenea, au mai fost tămăduiţi unul căruia îi curgea sânge din nări şi unul îndrăcit a fost izbăvit şi multe alte minuni se săvârşeau acolo cu ajutorul rugăciunilor Sfântului. Însă multe minuni se făceau în Tesalonic, acolo unde se aflau moaştele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare în Tesalonic, încât mureau oamenii din pricina lipsei de hrană. Sfântul mucenic Dimitrie, nesuferind să vadă oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a arătat pe mare corăbierilor, înconjurând limanurile, adăposturile şi ostroavele, apoi a poruncit corăbierilor care duceau grâu să meargă în Tesalonic. Astfel a izbăvit cetatea sa de foamete.

Când dreptcredinciosul împărat Iustinian a zidit o preafrumoasă biserică în Constantinopol, în numele înţelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfânta Sofia, a trimis în Tesalonic bărbaţi cinstiţi ca să aducă de acolo o parte din moaştele Sfântului Mucenic Dimitrie, pentru împodobirea şi sfinţirea acelei biserici noi. Ajungând trimişii la Tesalonic şi apropiindu-se de cinstita raclă a Sfântului, deodată a ieşit foc din raclă, dogorind pe toţi şi un glas înfricoşat din acel foc, zicea: "Să nu îndrăzniţi". Toţi cei ce erau acolo au căzut de frică şi, luând numai țărână din acel pământ, s-au dus la împărat. Spunându-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toţi de cele ce au auzit. Iar țărâna luată de la mormântul Sfântului mucenic a dat-o jumătate împăratului, iar cealaltă jumătate au pus-o în cămara unde se păstrau vasele bisericii.

Altădată un tânăr, pe care îl chema Onisifor, era rânduit la biserica Sfântului Dimitrie să aprindă lumânările şi să îngrijească candelele. Acela, fiind îndemnat de diavol, fura lumânările şi le vindea în taină şi își făcea câştig necinstit. Iar Sfântul, nesuferind un lucru rău ca acesta ce se făcea în biserica lui, i s-a arătat în vis lui Onisifor, şi fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicându-i: "Frate Onisifore, nu-mi este plăcut lucrul pe care îl faci tu, că furi lumânările şi faci pagubă celor ce le aduc, dar mai ales ţie. Că celui ce face unele ca acestea îi creşte osândirea. Deci lasă-te de aceste apucături rele şi te pocăieşte". Onisifor, sculându-se din somn, s-a ruşinat de fapta sa şi se temea. Dar după o vreme a uitat învăţătura mucenicului şi a început obiceiul său cel rău, de a fura lumânările. Odată, unul din dreptcredincioşii cetăţeni, sculându-se foarte de dimineaţă, a venit la biserică şi a adus nişte lumânări foarte mari pe care, aprinzându-le, le-a dus la mormântul Sfântului Mucenic Dimitrie, apoi, rugându-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergând spre acele lumânări, şi-a întins mâna să le ia şi îndată a auzit un glas din mormântul Sfântului mucenic, zicându-i: "Iarăşi faci acelaşi lucru rău?" Onisifor, fiind lovit de acest glas, a căzut rău la pământ şi zăcea ca un mort, până ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaimă. Apoi, abia venindu-şi în fire, şi-a mărturisit înaintea tuturor păcatul şi le-a povestit despre arătarea cea dintâi a Sfântului în vis, cât şi cea despre a doua mustrare a mucenicului şi toţi s-au înspăimântat, auzind aceasta.

De multe ori Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ţi-a izbăvit cetatea Solunului de năvălirea şi de asuprirea barbarilor. In vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătățit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se ruga cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica Sfântului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dânșii, vrând să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: "Unde este stăpânul cel ce locuieşte aici?". Şi iată, s-a arătat alt tânăr, ca un slujitor, zicând: "Ce aveţi cu el?" Iar ei au zis: "Domnul ne-a trimis la dânsul ca să-i spunem un cuvânt". Iar slujitorul, arătând spre mormântul Sfântului, a zis: "Aici este". Iar ei au zis slujitorului: "Spune-i despre noi". Şi mergând, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfântul Dimitrie în întâmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.

Era luminat ca soarele, încât nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dânsul, ci tremura de frică, văzând ceea ce se petrecea.

Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfântul Dimitrie, iar el a grăit către dânșii: "Vă mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?" Iar cei ce veniseră au răspuns: "Stăpânul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dânsul, vrând ca să o dea pe ea vrăjmaşilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecându-şi capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: "Dacă aş fi ştiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpânului meu de voi". Apoi Sfântul Mucenic Dimitrie a început a grăi: "Oare aşa voieşte Domnul şi Stăpânul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sânge, să o dea în mâna vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel Sfânt al Lui?" Iar cei ce veniseră i-au răspuns: "De nu ar fi voit aşa Stăpânul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinţia ta".

Iar el le-a zis: "Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpânului meu că aşa zice Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpâne, Doamne, care covârşesc păcatele noastre, încât chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sângele Tău, şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpânul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dânșii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel Sfânt, căci cu toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc". Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: "Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?" A zis Dimitrie: "Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu până la sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia". Acestea zicându-le, a intrat în mormânt şi s-a închis în sfinţita raclă. Iar cei ce au vorbit cu dânsul s-au făcut nevăzuţi. Toate acestea Ilustrie le-a văzut şi le-a auzit în vedenia aceea, apoi, sfârşindu-se vedenia, şi-a venit în fire. Şi se minuna foarte tare şi, căzând la pământ, a mulţumit Sfântului pentru că are grijă de cetate şi el roagă pe Stăpânul să nu fie daţi în mâinile vrăjmaşilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului şi-l întărea spre vitejeasca împotrivire asupra vrăjmaşilor.

Auzind acestea, cu lacrimi strigau către Dumnezeu, cerând milă, iar pe Sfântul mucenic Dimitrie îl chemau ca să le fie întotdeauna în ajutor, după cum şi până aici s-au păzit întregi prin apărarea lui. Deci, îndată s-au dus vrăjmaşii de la zidurile cetăţii cu ruşine, neputând să ia cetatea cea păzită de marele plăcut al lui Dumnezeu, şi s-au întors deşerţi în ale lor. Astfel își apăra cetatea sa Sfântul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe mulţi i-a eliberat din robia barbarilor, căci arătându-i-se unui episcop care era prins de barbari şi legat, l-a dezlegat de legături şi l-a dus până la Tesalonic. După aceea, năvălind barbarii în hotarele Tesalonicului şi robind mulţi oameni dimprejurul cetăţii, au luat pe două fecioare frumoase şi, ducându-le în pământul lor, le-au dăruit stăpânitorului. Amândouă erau iscusite la lucrul gherghefului, făcând în cusături tot felul de flori şi de pomi, păsări, fiare şi chipuri omeneşti. Înștiințându-se stăpânitorul de meşteşugul lor, le-a zis: "Am auzit că în pământul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, şi face multe minuni. Deci să-mi coaseţi pe pânză curată chipul aceluia, ca şi eu să mă închin lui". Iar fecioarele i-au zis: "Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare slugă a lui Dumnezeu şi ajutor al creştinilor. Noi nu îndrăznim a face aceasta, stăpânitorule, pentru că ştim că nu voieşti ca să-l cinsteşti, ci să-l batjocoreşti". Iar stăpânitorul a zis: "În mâinile mele este viaţa şi moartea voastră, alegeţi voi ce voiţi: sau să faceţi ceea ce vă poruncesc şi să fiţi vii, sau dacă nu împliniți porunca, să muriţi îndată". Iar ele, de frica morţii, au început să coase pe o pânză subţire chipul Sfântului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului şi noaptea, șezând fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela şi au început să plângă, zicând: "Să nu te mânii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru că ştim că nelegiuitul stăpânitor are să batjocorească Sfântul tău chip. Să ştii că noi nu am voit să închipuim Sfânta ta faţă, dar fără de voie am făcut aceasta, temându-ne de moartea cea cumplită". Astfel plângând deasupra chipului, au adormit. Şi precum oarecând îngerul a luat pe Avacum, aşa şi Sfântul Dimitrie, luând pe acele fecioare cu chipul, le-a dus în acea noapte în Tesalonic, când era praznicul său, şi le-a pus în biserică lângă mormântul Sfântului, pe când se făcea cântarea cea de toată noaptea.

Poporul, văzând această minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, deșteptându-se, au strigat: "Slavă lui Dumnezeu! Dar unde ne aflăm?" Şi li se părea că sânt în vis. Apoi, cunoscând cu adevărat că sânt în Tesalonic şi văzând mormântul Sfântului şi popor mult stând în biserică, cu mare glas au mulţumit izbăvitorului lor, Sfântului Mucenic Dimitrie şi toate cele întâmplate le-au spus tuturor. Şi s-au bucurat solunienii de această minune preaslăvită şi au prăznuit cu bucurie ziua Sfântului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus înaintea altarului.

În vremea în care era să se predea Tesalonicul în mâinile agarenilor (turcilor), mergând câțiva creştini cucernici la Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari, acolo unde se uneşte drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au văzut aievea un om în chip de ostaş, care venea de la Tesalonic şi un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa şi s-au întâlnit amândoi. Mai întâi ostaşul a zis către arhiereu: "Bucură-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a răspuns: "Bucură-te şi tu, ostaşule al lui Hristos, Dimitrie". Iar creştinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frică la o parte ca să vadă sfârșitul. A zis iarăşi ostaşul către arhiereu: "De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, şi unde te duci?" Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat şi i-a zis: "Pentru păcatele şi fărădelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gând s-o dea în mâinile agarenilor. Deci, am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". "Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostaşule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog spune-mi?!".

Atunci a lăcrimat şi Sfântul Dimitrie şi i-a zis: "Eu tot asemenea am pătimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor şi i-am izbăvit din robie, de primejdie aducătoare de moarte şi de toată neputinţa. Însă acum, pentru multele păcate şi fărădelegile lor, S-a depărtat Dumnezeu de la dânșii şi mi-a poruncit să-i las, ca cetatea să fie cucerită de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui şi îndată am ieşit de acolo şi mă duc unde îmi va porunci". Zicând acestea, amândoi şi-au plecat capetele la pământ şi au plâns, iar după aceea s-au sărutat şi şi-au luat ziua bună unul de la altul şi îndată s-au făcut nevăzuţi. Când au văzut această minune, creştinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors înapoi, povestind vedenia şi minunea aceea.

După aceasta, n-a trecut o lună şi Tesalonicul, precum şi Larisa, au fost cucerite de turci. Apoi multe alte minuni a făcut Sfântul, spre slava lui Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinste, mulţumită şi închinăciune de la toată făptura, în veci. Amin.

ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI

NAŞTEREA DOMNULUI - CRĂCIUNUL

PASTORALĂ LA NAŞTEREA DOMNULUI

„Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie… ca să dobândim înfierea” (Gal. 4,4-5).

Omul, chip al lui Dumnezeu, nu poate trăi departe de Dumnezeu, fără Dumnezeu. Dumnezeu este prezent în tot locul, după cum mărturiseşte psalmistul David: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginea mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta” (Psalm. 138, 7-10).

Păcatul îl împinge pe om să se ascundă de Dumnezeu, aşa cum a făcut Adam în rai, după ce a păcătuit neascultând de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit, „pomul din mijlocul raiului” (Facere 3,3); omul biruit de păcat tot mai mult se îndepărtează de Dumnezeu, de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu; păcatul aduce moarte (Romani 6,23), moartea sufletului. Conştiinţa omului ajuns în această stare sufletească, nu încetează să-i strige tot mai mult să se întoarcă la Dumnezeu, cerând lui Dumnezeu descătuşarea de înfăşurăturile păcatelor care lesne înfăşoară pe om.

Oamenii din Vechiul Testament aflaţi sub povara păcatului înstrăinării de poruncile lui Dumnezeu nu mai puteau suporta această stare sufletească ajunsă la marginea răbdării; simţeau, erau pe deplin încredinţaţi că viaţa nu poate fi trăită fără legătura sufletească cu Dumnezeu şi, ca urmare, cereau, strigând din adâncul sufletului lor, ajutorul lui Dumnezeu; cereau lui Dumnezeu să se apropie de ei, să-i elibereze din robia păcatelor. Aceasta trebuie să înţelegem prin cuvintele „plinirea vremii”. Oamenii căutau pe Dumnezeu precum „cerbul izvoarele apelor” (Psalm 41,1). Proorocul Isaia ne-o spune foarte limpede: „Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpâneşti şi care nu mai sunt chemaţi cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura” (Isaia 63,19).

La acest soroc de criză sufletească a lumii din Vechiul Testament, numit „plinirea vremii”, Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, ca să răscumpere pe oameni din robia păcatelor „scoţându-i de sub puterea întunericului şi strămutându-i în împărăţia Fiului iubirii Sale” (Coloseni 1, 13), „dându-le putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12).

Fiul lui Dumnezeu, ca om, S-a născut într-o peşteră, în peştera din Betleem, a fost înfăşat în scutece sărăcăcioase şi culcat într-o iesle, în ieslea animalelor adăpostite în acea peşteră. Pe cât de smerit şi sărăcăcios a fost sălaşul (adăpostul) în care Fiul lui Dumnezeu S-a născut în trup, pe atât de măreţ şi dumnezeiesc a fost spaţiul, bolta cerului de deasupra peşterii din Betleem luminată de „slava lui Dumnezeu”. „Mulţime de oaste cerească lăuda pe Dumnezeu zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,13-14).

Aceste cuvinte cântate de corul îngerilor, pentru noi, oamenii, înseamnă chemări adresate nouă de Dumnezeu, şi anume: în viaţa noastră pământească suntem datori să-L slăvim pe Dumnezeu şi să trăim în pace unii cu ceilalţi, întru bunăvoire, pentru ca în acest fel să ne facem cu adevărat fii ai lui Dumnezeu, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul pe Muntele Fericirilor (Matei 5,9).

Să trăim în pace cu cei de lângă noi, cu cei din sânul familiei noastre, cu cei din localitatea în care trăim - sate sau oraşe, cu cei cu care împreună lucrăm, călătorim, ne rugăm; împreună să ne bucurăm, împreună să ne întristăm; în necazuri să ne ajutăm; să ne cerem iertare şi să dăm iertare unii altora. Toate acestea să le facem, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „pe cât stă în puterea noastră…”(Romani 12, 18).

Să-L slăvim pe Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru tot binele de care ne bucurăm, ştiind că „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor…” (Iacov 1,17); să nu ne fălim unul cu altul împotriva celuilalt, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Şi ce ai pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?” (I Corinteni 4,7); „…Nu poate omul să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer” (Ioan 3,27).

Să-L slăvim pe Dumnezeu, să-I mulţumim şi să ne bucurăm chiar şi în necazuri, ştiind că necazurile sau încercările din viaţa noastră pământească sunt cercetări ale lui Dumnezeu pentru îndreptarea noastră. Să-l ascultăm pe Sfântul Apostol Pavel, vorbindu-ne despre necazuri: „…Ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt Cel dăruit nouă” (Romani 5,3-5). Omul cuprins de necazuri se întoarce mai uşor la Dumnezeu. Necazurile sunt crucea vieţii noastre creştineşti. Mântuitorul ne întăreşte în acest sens spunându-ne : „…Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni…”(Ioan 15,20), iar Sfântul Apostol Pavel scrie: „…Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 14,22). Povara necazurilor o purtăm cu ajutorul lui Dumnezeu: „Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte” (Filipeni 4,13).

Dumnezeu - Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos născut în peştera din Betleem, „întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 11-12). Irod nu l-a primit, ba a căutat chiar să-L ucidă la vârsta prunciei. Cărturarii şi fariseii au cerut lui Pilat să-L condamne la moarte după ce L-au batjocorit. Împăraţii Nero, Diocleţian şi alţii asemenea lor nu numai că nu L-au primit, din contră, i-au prigonit şi i-au omorât pe cei care L-au primit, adică pe creştini. Dar „…Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6,7). Astfel cuvintele Evangheliei au fost primite nu numai de oamenii din părţile Ţării Sfinte, ci şi de cei din alte părţi ale pământului, inclusiv cei din Europa. Aceştia au creat o cultură ale cărei rădăcini sunt creştine. Oamenii, o parte din ei, cu timpul, treptat - treptat, călăuziţi numai de puterea minţii, s-au înstrăinat însă de învăţătura şi morala Evangheliei şi o dată cu aceasta s-au înstrăinat şi de cultura cu rădăcini creştine, încât astăzi aceşti oameni plănuiesc şi se silesc să realizeze o uniformizare, o globalizare a lumii europene, mai mult, o comunitate umană fără Dumnezeu. Aceasta a vrut să facă în trecutul nu prea îndepărtat şi Stalin sub stindardul ideologiei comuniste - atee, dar, cum ştim, nu a reuşit, a pierit aşa cum au pierit şi Nero, Diocleţian şi alţii ca ei.

Acest plan diabolic îngrijorează astăzi tot mai mult pe toţi cei care ne străduim să trăim călăuziţi de învăţătura şi morala creştină, respectând valorile culturii cu rădăcini creştine, contribuind la păstrarea şi îmbogăţirea lor. Această îngrijorare se risipeşte din sufletele noastre, dacă luăm aminte la cuvintele Mântuitorului: „Porţile iadului nu vor birui Biserica Mea” (Mat 16, 18).

Într-adevăr, fiii Bisericii noastre rămân mai departe statornici în trăirea şi mărturisirea credinţei noastre strămoşeşti temeluită pe cuvintele Sfintei Evanghelii rostite de Cel născut în peştera din Betleem, rămân în credinţa cea vie împletită cu dragoste lucrătoare a faptelor de ajutorare a „fraţilor prea mici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos” aflaţi în diferite strâmtorări de ordin material sau sufletesc.

Ajutorul pe care creştinii noştri „de la vlădică până la opincă”, după cum glăsuieşte proverbul nostru popular, adică credincioşii parohiilor împreună cu păstorii lor duhovniceşti din cuprinsul Arhiepiscopiei noastre au venit cu toată dăruirea sufletească în ajutorul celor sinistraţi construindu-le case noi şi ajutându-i cu îmbrăcăminte, alimente şi bani. Ba mai mult, au ajutat pe cei sinistraţi şi credincioşii cu preoţii şi vlădicii lor şi din alte eparhii din cuprinsul sfintei noastre Patriarhii. Aceste fapte de întrajutorare au adus în casele celor sinistraţi un spor de bucurie creştinească, bucurie care se va adăuga la cea a sfintelor sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului. Acestei bucurii mă alătur şi eu, ca părinte duhovnicesc, aducând mulţumiri lui Dumnezeu şi recunoştinţă celor care au ajutat pe cei încercaţi de puhoaiele apelor, rugând pe Bunul Dumnezeu să reverse peste noi, toţi, bucuria mântuirii.

Anul Nou să-l trăim cu pace şi bunăvoire între noi, oamenii!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† P I M E N ,

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Multe și mari faceri de bine ale lui Dumnezeu s-au făcut oamenilor prin îngerii lui Dumnezeu, pentru că ei sunt pentru noi, mijlocitori, ajutători şi rugători către Dumnezeu. Iar Mihail, ca un mai mare peste ostile cerești, ne izbăvește pe noi de toate primejdiile şi necazurile, de boli şi de păcate. Ca a fost pus întâiul peste îngeri, în locul lui Lucifer şi lumina lui nu suferă sa o vadă cel ce a căzut.

Iar pentru ceilalți îngeri, așa s-a zis în Scriptura. Când Adam a fost înșelat de satana şi s-a izgonit din Rai şi cu moarte s-a osândit şi neamul omenesc de la dânsul a început a se înmulți, începând de atunci, îngerii au fost puși de Dumnezeu de paza tuturor oamenilor, ca să nu rămână ei fără de purtare de grija şi sa fie înșelați de satana. Si de atunci, tot credinciosul își are îngerul lui păzitor, iar necredincioșilor s-a pus un înger păzitor asupra fiecărei tari, precum şi Moise a zis: "A pus hotare neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu".

De înger a fost luat şi Enoh şi a fost dus in Rai, ca pana la a doua venire a Domnului pe pământ, sa nu vadă moartea cea de obște a oamenilor. La fel şi lui Noe celui drept, îngerul i-a vorbit de potop şi l-a învățat pe el cum sa facă corabia, spre scăparea lui şi a fiilor lui, ca sa rămână rădăcina de la Adam, cel întâi zidit, şi să se înmulțească neamul omenesc, asemenea şi jivinele, toate cele fără număr neamuri de dobitoace şi de fiare şi de celelalte necuvântătoare, sa le păzească spre trebuință oamenilor. Înger a fost şi cârmaciul corabiei în acele mari ape şi vanturi. După care i-a spus lui Noe cum sa scrie el despre jertfe.

Si lui Avraam de-a pururea îngerii i-au fost sprijinitori şi ajutători la război, când a biruit pe împăratul Codorlamor, care avea cu sine trei sute de mii de ostași, iar Avraam, numai trei sute optsprezece copii de casă, că avea ajutorul pe îngerii lui Dumnezeu. Şi pe Moise îngerul l-a pus mai mare peste seminția lui Israel şi multe minuni a făcut cu dansul: pe israiliteni i-a trecut marea, pe Faraon l-a afundat iar în pustiul Sinai minuni a făcut.

Si in cetatea Ferza, Valac împăratul a chemat pe Valaam vrăjitorul, zicându-i să blesteme pe israiliteni ca sa-i fie lui robi, iar îngerul l-a întâmpinat pe el în porțile cetății. Deci, catârul a văzut pe înger şi a strivit piciorul lui Valaam. Apoi Valaam, văzând pe înger, i s-a rugat lui zicând: "Nu mă pierde pe mine, stăpâne, ca iată acum nu ca să blestem, ci ca să binecuvântez pe Israel voi merge", precum a şi fost. Iar când a răposat Moise, atunci Mihail Arhanghelul i-a îngropat trupul sau. Iar după aceasta, când Iisus al lui Navi a înconjurat Ierihonul, întru care erau șapte împărați Canaan-ei, după ce au căzut zidurile din temelii, atunci a văzut Iosa pe Mihail stand ca un ostaș înarmat şi i-a zis lui: "Al nostru ești, sau din protivnicii noștri?" Şi i-a zis Mihail lui: "Eu sunt voievodul oștirii puterilor cerești şi acum am venit spre ajutorul tău". Iar Iosua i s-a închinat lui, zicând: "Ce poruncești stăpâne, robului tău?" Iar voievodul oștirii Domnului i-a zis: "Scoateți încălţămintele din picioarele tale, ca locul pe care stai sfânt este". Şi a făcut Iosua așa. Şi a surpat Domnul toata puterea canaaneilor şi a dat lui Israel pământul acela, pe care l-a făgăduit Dumnezeu părinților lor.

Însă, după aceea, întărindu-se madianitenii şi robind pe israiliteni, s-a arătat îngerul lui Ghedeon şi i-a zis: "Să iei cu tine trei sute de ostași şi să mergi împotriva împăraților lui Madiam, Greb şi Zebei", cu care erau o mie de mii de madiamiteni. Şi a făcut Ghedeon așa. Însă a dat oamenilor săi felinare şi făclii şi au năvălit asupra madiamiţilor noaptea şi din tulburarea îngerească aceștia s-au tăiat între ei şi numai cei ce aveau felinare şi erau cu Ghedeon, aceia au rămas vii.

Şi iarăși s-a arătat îngerul lui Manoe şi femeii lui, spunându-le lor de nașterea lui Samson, care s-a răzbunat asupra celor de alt neam şi a vrăjmașilor lui Israil. Încă şi când a ieșit David la război cu Goliat şi l-a lovit pe el cu praștia in frunte, iarăși îngerul Domnului l-a lovit pe Goliat de dinapoi şi a căzut în brânci. Că dacă David l-ar fi doborât pe el, apoi ar fi căzut cu faţa în sus, iar nu cu faţa în jos. Iarăși îngerul slujea minunat lui Ilie şi bucate îi da lui din mâinile sale. Iar in vremea lui Iezechia, a venit asupra Ierusalimului Senahrib, împăratul asirienilor şi defăima pe Atotștiutorul Dumnezeului lui Israil, iar Iezechia s-a rugat Atotștiutorului şi a trimis Dumnezeu pe îngerul Sau şi a ucis îngerul Domnului o suta treizeci şi cinci de mii din tabăra asirienilor.

Şi iarăși, întru același Ierusalim, îngerul venea in tot anul şi tulbura scăldătoarea Siloamului şi multe tămăduiri făcea. Multe încă însuși Dumnezeu a făcut, arătându-se în chip de înger, precum s-a arătat şi lui Avraam în trei feţe şi cu Iacov s-a luptat şi la cei trei tineri din Babilon văpaia cuptorului în rouă s-a schimbat. Şi iarăși îngerul a izbăvit pe Daniil în groapă de gura leilor. Iar pe Avacum, el l-a dus din Ierusalim în Babilon şi pe același Daniil cu hrana l-a hrănit. Îngerul iarăși a surpat pe Nabucodonosor împăratul, din cinstea împărăteasca, pentru mândria lui, şi din om în dobitoc cu chip străin l-a făcut şi șapte ani cu iarba şi cu pământ s-a hrănit, precum mai înainte Daniil îi zisese lui. Deci, vedeți, fraților, câte faceri de bine a arătat Dumnezeu, pentru îngerii Săi, în Legea veche; apoi cu cât mai mult, în darul cel nou lucruri minunate a făcut.

Așa, când Hristos S-a sculat din groapa, îngerul a vestit mai întâi femeilor, zicând: "Hristos a înviat, nu mai plângeți de acum". Îngerul şi pe Petru l-a scos din temniță şi legăturile lui Pavel le-a rupt şi temnița a cutremurat-o. Îngerul Domnului a răpit pe Filip Apostolul de la ochii famenului şi l-a adus pe el din Gaza la Azot. Îngerul s-a arătat şi lui Corneliu sutașul, la al nouălea ceas din zi, pe când postea şi se ruga lui Dumnezeu, când i-a poruncit lui sa cheme la sine pe Apostolul Petru.

Îngerul a fost ajutător în război Împăratului Constantin asupra păgânului prigonitor Maxentiu şi tot el a încredințat pe Constantin împăratul, arătându-i lui crucea pe cer şi zicându-i: "Cu acest semn vei învinge pe vrăjmașii tai". Îngerul a fost ajutător bine-credinciosului împărat Iraclie asupra lui Cosroe păgânul împărat persan. Iarăși, îngerii Domnului întăresc şi pe Mucenici a grai împotriva păgânilor împărați, la războaie ajuta bine-credincioșilor împărați şi cuvioșilor părinți pustnici le ajuta ca să biruiască meșteșugurile diavolești, Mucenicilor în chinuri le ușurează durerile şi rănile şi alte multe şi de mirare minuni fac: cuptoarele ce ard cu foc se sting, gurile leilor şi ale pardoşilor le leagă şi pe morți îi înviază.

Îngerii sunt păzitori şi slujitori plăcuți lui Dumnezeu, cuvioșilor părinți şi viețuitorilor in pustie: hrana acelora le aduc, fiind trimiși de Dumnezeu şi le-o dau cu mâinile lor, precum lui Pavel Tebeul şi marelui Eftimie le-a înmulțit pâinile şi vinul şi undelemnul. Şi nu numai acestora, ci şi la mulți alți sfinți slujesc îngerii şi multe şi negrăite minuni fac in veacul acesta. Pentru care pricina şi Domnul Însuși zice, către credincioși: "Să nu disprețuiți, pe vreunul din aceştia mici că, zic vouă că îngerii lor, in ceruri pururea văd fata Tatălui Meu, Care este in Ceruri" (Matei, 18, 10).

Deci, Acestuia urmându-I noi toți, sa lăudăm acest cinstit praznic al marelui Arhanghel al lui Dumnezeu Mihail, şi, împreună cu dânsul, al tuturor îngerilor Domnului, care se trimit de El, spre slujba, Sfinților, plăcuților Lui şi tuturor credincioșilor le aduc daruri de la dansul. Pentru aceasta şi soborul ce se prăznuiește in ziua aceasta, soborul Sfântului Arhanghel Mihail şi Gavriil se numește.